INTERVIU cu Marius Huțu, realizat de Octavian Moldovan: "Handbalul chiar poate să devină un sport național"

-Marius, ești cel mai cunoscut ziarist cu profilul handbal, de la noi din țară. Mi-ar face plăcere să răspunzi la câteva întrebări pentru cititorii unui ziar local, dar nu numai. Ai lucrat la ziare din țară, unde erai primul care anunța noutățile din handbal. Acum lucrezi la un ziar online, iar subiectele despre handbal parcă diferă puțin. Este vorba de o stare de spirit de moment?

R: Aș spune mai degrabă că este vorba despre perioade, decât o stare de spirit de moment. O perioadă importantă care mi-a marcat parcursul a însemnat concurența dintre ProSport și Gazeta Sporturilor. Rivalitatea a forțat ambele redacții să investească, să crească tirajele chiar și la peste 100.000 de exemplare pe zi, să ofere exclusivități. M-am dezvoltat în spiritul acesta, de a avea cele mai proaspete știri, reportaje, interviuri. Credeți-mă, în perioada de vârf nu era nicio „plăcere” să ajungi subiect de discuție la ședința de sumar, să te întrebe șefii „De ce nu avem și subiectul din Gazetă?”. Ștacheta era foarte ridicată, iar cititorii beneficiau mereu de un conținut divers. Eu am fost în tabăra ProSport și, din fericire, aveam privilegiul de a avea mai mereu 1-2 pagini în plus de „Alte Sporturi” față de concurență, așadar, aveam în principiu ziua și cel puțin un subiect din handbal. Pe de altă parte, la Gazeta Sporturilor, concurentul meu direct pe „post” era Marian Ursescu, un jurnalist foarte valoros, cu multe surse, mă motiva în sensul pozitiv de a mă documenta zilnic, de a fi competitiv. Ulterior, am devenit și prieteni foarte buni, dar acea perioadă cu siguranță ne-a ajutat să creștem, iar din această concurență, cred eu, a avut de câștigat în primul rând handbalul, pentru că s-a bucurat mereu de o expunere foarte bună.

Ulterior, printul a dispărut, totul s-a mutat mediul digital, conținutul a devenit unul mai degrabă de tip breaking news. M-am adaptat repede, în primul rând nu mai eram limitat la număr de semne, de articole și știri. Focusul a fost mereu de a fi în mijlocul evenimentelor importante, de a relata de la fața locului, de a oferi cât mai multe știri proaspete, cronici, analize, interviuri.

Între timp, am ajuns în redacția We Love Sport, profilul publicației este diferit față de ce există azi în mass-media centrală în zona online, însă avem în continuare și știri de „Ultimă Oră”, chiar dacă nu cu aceeași ritmicitate și „cantitate” precum în perioada mea la ProSport, pe care le puteți regăsi pe pagina dedicată pe Facebook, We Love Handball.

Subiectele despre handbal diferă puțin și alte motive. În primul rând, multe cluburi și-au dezvoltat departamente media și oferă direct informația propriilor fani, iar pe de altă parte nici nu mai sunt rezultatele de acum câțiva ani, care să genereze entuziasm, un interes foarte mare pentru handbal. Mă refer la public, pentru că interesul meu pentru handbal a rămas în continuare viu.

-Eu sunt un spectator, un cititor, dar observ că tendința în jurnalistică sunt subiectele de can-can. Tu faci notă aparte, articolele tale au o temă, pe care o dezvolți. Cititorii sunt un efect al dezvoltării media online? Sau media online este un efect al interesului majorității cititorilor?

R: Ambele afirmații sunt valabile într-o anumită măsură. Deja de ani buni, publicul consumă, cu mici excepții, doar conținut online. Iar pentru ziare, televiziuni, care și-au dezvoltat la rândul conținut online, a început o goană teribilă după trafic. Este cel care „împarte” și publicitatea. Redacțiile s-au adaptat, bineînțeles, pe cerințele cititorilor. Pentru a avea trafic, le-a livrat ceea ce au vrut, o informație mai rapidă, mai accesibilă. Pe de altă parte, s-a depășit uneori limita, prin titlurile „clickbait”, forțate, care uneori nu au legătură cu subiectul în sine. Cred că și cititorii sunt un efect al noilor forme de mass-media online, aflată acum într-o dependență și de rețelele sociale.

-Să discutăm despre handbal, acolo unde ești cel mai cunoscut ziarist cu această specializare de la noi din țară. Aceasta este aprecierea mea, dacă unii nu vor fi de acord. Până acum cațiva ani, erai primul ziarist care ne anunța despre noutăți. Aveai surse de încredere. De ce nu mai este posibil acum să ne spui noutăți?

R: Nu cred se pune problema așa. Întotdeauna am ținut să informez publicul despre subiectele importante, asta nu s-a schimbat și nu se va schimba atât timp cât voi activa în mass-media. În plus, sursele de încredere există și azi, relațiile cu toți cei care activează în lumea handbalului sunt în primul rând de respect. Așa cum am spus și mai sus, cluburile din handbal și-au dezvoltat departamente media și își țin aproape zilnic conectați cititorii cu toate informațiile. Pe de altă parte, cred că și în cazul meu este acum vorba de mai multă experiență, filtrez mai bine informația, las deoparte zvonistica, prefer să public doar ce este confirmat, bătut în cuie. Într-adevăr, cantitatea de „noutăți” s-a diminuat în ultimii ani, inclusiv din motivele enumerate. Dar nouățile vi le voi spune, așa cum s-a întâmplat și cu venirea lui Carlos Viver la Gloria Bistrița, corect?

-Iubitorii de handbal au vazut că în ultimul timp faci analize ale activității handbalistice de la noi din țară. Nu te dai în lături ca să arăți neajunsurile, faci sugestii de îmbunătățire a acestei activități. Crezi că celor din conducerea diferitelor structuri de handbal le pasă de ceea ce se spune în presă, mai ales dacă nu sunt doar ridicări pe piedestal?

R: Uneori da, alteori nu. Din punct de vedere al imaginii, tuturor le pasă de ce se scrie. Dar de multe ori, criticile din presă sunt interpretate de genul „ai un interes ascuns”, „ești omul lui cutare”. Lucrurile se schimbă însă când un subiect de controversă este preluat și de alte publicații, iar presiunea crește. Abia atunci le pasă cu adevărat și generează și reacții într-un fel sau altul.

-Stiu că ești printre puținii ziariști care participă la turneele finale ale CM, CE, JO, dar pe banii tăi. Este costisitoare această participare? Este adevărat că poate fi socotită ca o pasiune, una de a scrie de la fața locului, la cald.

R: Aș vrea să fac o precizare înainte de orice. Din 2022, de când am ajuns la We Love Sport, deplasările sunt susținute de companie. Tot timpul mi-am dorit să fiu în mijlocul evenimentelor la competițiile importante, să simt atmosfera, să interacționez cu actorii principali. Costisitor? Cam toată lumea știe cât costă o cazare azi, când costă un bilet de avion sau tren. Dar mai toate deplasările le-am programat din timp, în plus am un grup de prieteni alături de care am călătorit aproape mereu, am luat cazarea împreună, iar costurile s-au mai redus.

-Ce ne-ai mai putea spune despre handbal, despre pasiunea ta de a scrie despre acest sport?

R: S-a tot vorbit în ultimii ani despre handbal „sport național” în România. A fost o etichetă pusă pentru ca sportul să fie mai bine „vândut”, o strategie de marketing, bună de altfel. Însă cred că handbalul chiar poate să devină un „sport național” în adevăratul sens dacă există și voință politică. Sportul fără politici la nivel național nu are șanse să se dezvolte cu adevărat. Istorie avem, este un sport iubit, resurse există și ele suficiente, trebuie doar niște proiecte mari, asumate și puse în aplicare. Cât despre pasiunea mea de a scrie despre handbal, contează prea puțin, cert este că voi fi mereu în slujba handbalului.

-Să facem un exercițiu de imaginație. Să spunem că ți-ai face o echipă de club în țara în care trăiești, având o secție de handbal. Ai aduce antrenori străini pentru a dezvolta echipele de juniori și pentru a performa cu cele de seniori? Sau ai lua un staff local, care sa creasca odată cu echipa?

R: Să facem acest „exercițiu de imaginație”. Aș începe un astfel de proiect în momentul în care aș avea în primul rând un antrenor pasionat de handbal alături de mine. Fără, în niciun caz nu aș pleca la drum. Aș începe în primul an cu o grupă, două de copii de maximum 10-11 ani. Iar de la an la an, aș încerca să dezvolt o piramidă întreagă, până aș ajunge în punctul în care am nevoie și de o echipă de seniori. Bineînțeles, că mai multe grupe de juniori înseamnă și mai mulți antrenori. Pregătirea antrenorilor ar fi în tot acest timp o prioritate. Dincolo de cursuri, de școală, spre exemplu, aș fi foarte interesant să merg o săptămână la GOG și să văd cum se lucrează cu copiii și juniorii la cea mai puternică academie de handbal a momentului din Europa. Sau să merg la Barcelona. Sau să fac un tur pe la academiile importante din Franța și Germania. Cele mai bune lecții sunt întotdeauna la practică. Deci aș merge pe ideea ca antrenorii să crească în același timp cu clubul. Resurse umane sunt peste tot, depinde doar de cât timp ești dispus să aloci și cât de departe vrei să ajungi.

-În final, câteva gânduri pentru cititori?

R: Sportul ar trebui să facă parte din rutina zilnică a fiecăruia. Să încurajeze în același timp copiii să facă sport, fără a pleca însă la drum cu ideea că trebuie să facă obligatoriu de mare performanță. Cât privește strict handbalul, să fie alături de el, pentru că mai devreme sau mai târziu îi va răsplăti cu sentimente unice.