Peste 550 de polițiști din Bistrița-Năsăud vor fi la datorie în minivacanța de 1 Mai

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a dispus suplimentarea efectivelor care acționează în perioada 30 aprilie- 3 mai 2026, pentru ca minivacanța de 1 Mai să fie petrecută în siguranță, fără evenimente nedorite.

Astfel, peste 130 de polițiști, vor acționa, în medie, zilnic, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, mai ales în zonele cu aflux mare de persoane.

 Alături de ei acționează, la nivel județean, celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

 Astfel, au fost dispuse măsuri pentru menținerea ordinii publice în locurile aglomerate (centre comerciale, gări, piețe, târguri etc.), în zonele pietonale unde se vor desfășura diferite evenimente, precum și în localitățile turistice și zonele de agrement.

 În această perioadă, pe drumurile din județ, polițiști rutieri vor acționa în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și a blocajelor rutiere, precum și pentru dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele rute care fac legătura cu stațiunile turistice.

 Pentru prevenirea accidentelor de circulație și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa, zilnic, cu aparatele radar. Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate vor folosi aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise.

 Recomandăm tuturor cetățenilor să aibă în vedere un minimum de măsuri de autoprotecție, pentru a petrece această minivacanță în liniște!

 Respectați regulile de circulație! Circulați cu viteză adaptată condițiilor din trafic și cu atenție sporită!

 În zonele aglomerate, nu lăsați copiii să se joace nesupravegheați! Învățați copiii să apeleze la polițiști ori de câte ori au nevoie de sprijin!

 Asigurați-vă că încuiați locuința când plecați de acasă și informați-vă din timp cu privire la traseul pe care urmează să îl parcurgeți!

 În caz de urgență sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la 112!

 

Polițiștii bistrițeni vor fi la datorie și vă doresc să petreceți această minivacanță în siguranță, fără evenimente nedorite!

;

COMENTARII

O

în 01.05.2026 ora 17:47:06 Oltean a scris:

Lasă un răspuns

Bă mai lăsați pozele cu AI. Ce rușinos cum se perindă „polițistele” cu părul in vânt ca la Măruță! Ce țară mai are asemenea prezentare a Poliției? Hai bă, fetelor, gelaților polițiști, mergeți pe OnlyFans, lăsați meseria de poliție, cocalarilor ! Cum dracu vă lasă să veniți așa la munca? Greață maximă. Voi nu sunteți organe de polție, sunteți doar organe. Rușine Poliția, nu vă văd niciodată unde trebuie. Și tot noi vă plătim, bă, aveți uniforme și tupeu, dar și prostie maximă


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Augustus Nelu

25.08.2026

Dospita asta e „consilier” , la mama naibii jagardea PSDistă , bă câți ani mai trebuie să suportăm gunoaie gen augusta asta ??? Proști mai suntem

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Proasta Bistriței

25.08.2026

Ce au copii de alta nație daca statul român este cretin ? Aia nu-s tot copii ,nu suferă și aia din cauza altora ? Hai marș gloabă

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Ciolac M

24.08.2026

Coardă mică, mergi pe șlapii lu mami , hai plimbă ursul idioată

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Neli - Figa

24.08.2026

Mai este un mare mare păcălici PSD, piticul mârlan Nicula, senatorul neales de nimeni, alt exemplar de pe aceste plaiuri, așa se face pensia specială din banii noștri, nici dracu nu l-a ales pe Nicula bădăranul cu diplomă de bădăran, dar noi ne-o facem cu mâna noastr�...

Bogdan Ivan, despre prețurile carburanților: “Este inadmisibil! Statul trebuie să se asigure că nu există speculă”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing