Incendiu la o casă. Flăcările au ajuns la vecini

Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit cu etaj în localitatea Crainimăt, comuna Șieu-Măgheruș.

La locul solicitării au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD și autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, intervenția fiind sprijinită de câte un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Beclean și Secției de Pompieri Năsăud.

Incendiul s-a manifestat violent la nivelul locuinței de la care a izbucnit, afectând o suprafață de aproximativ 150 mp. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins la o distanță de aproximativ 30–40 de metri, cuprinzând două anexe din gospodăriile învecinate.

Intervenția a fost îngreunată de condițiile meteo, focarele fiind localizate și lichidate cu dificultate. Echipajele operative au reușit să protejeze locuințele din imediata apropiere, prevenind extinderea incendiului la alte construcții.

Pentru eliminarea riscului de explozie, pompierii au evacuat din zona de manifestare a incendiului patru butelii (două din pod și două din interiorul locuinței).

În urma evenimentului, o femeie a suferit un atac de panică, fiind asistată medical la locul intervenției de către paramedicii SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea unui coș de fum metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Augustus Nelu

25.08.2026

Dospita asta e „consilier” , la mama naibii jagardea PSDistă , bă câți ani mai trebuie să suportăm gunoaie gen augusta asta ??? Proști mai suntem

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Proasta Bistriței

25.08.2026

Ce au copii de alta nație daca statul român este cretin ? Aia nu-s tot copii ,nu suferă și aia din cauza altora ? Hai marș gloabă

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Ciolac M

24.08.2026

Coardă mică, mergi pe șlapii lu mami , hai plimbă ursul idioată

Augusta Săsărman: “Oare și indemnizația lui Bolojan va fi tăiată pe perioada vacanței?”

Neli - Figa

24.08.2026

Mai este un mare mare păcălici PSD, piticul mârlan Nicula, senatorul neales de nimeni, alt exemplar de pe aceste plaiuri, așa se face pensia specială din banii noștri, nici dracu nu l-a ales pe Nicula bădăranul cu diplomă de bădăran, dar noi ne-o facem cu mâna noastr�...

Bogdan Ivan, despre prețurile carburanților: “Este inadmisibil! Statul trebuie să se asigure că nu există speculă”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing