Povestea clădirii pe care Gabriel Lazany a anunțat că o demolează în Parcul Eminescu. De la nevoia de bani a CNSLR-Frăția, la Gelu Drăgan și Riviera Rezidence

Istoria clădirii UGSR-CNLSR-Frăția și ajunsă în portofoliul EMI

Povestea patrimoniului sindical din judeţul Bistriţa-Năsăud este una cât se poate de ciudată şi de sinuoasă, mirosul de cod penal fiind cât se poate de impregnat în pereţii imobilelor ce au aparţinut cândva marii averi sindicale. O avere uriaşă dacă stăm să ne gândim la hotelurile şi vilele de vacanţă din oraşul-staţiune Sângeorz-Băi, apartamentele de locuit de pe raza municipiului Bistriţa, casa de oaspeţi a defunctei UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România). La toate acestea, dispărută de pe harta sindicală – Casa de Cultură din Piaţa Mihai Eminescu, bijuteria coroanei.

O casă de oaspeţi, două case de oaspeţi sau câte ceva pentru fiecare

La data de 22 Decembrie 1989, patrimoniul sindical bistriţean bine garnisit aparţinea Uniunii Generale a Sindicatelor din România, filiala Bistriţa-Năsăud. Căderea regimului comunist va avea drept rezultat „dispariţia” UGSR şi apariţia unor centrale sindicale cu iz democratic şi care s-au dovedit a fi rampa de lansare a foarte multor lideri sindicali spre orizonturi roşii şi portocalii, asta în funcţie de afilierea politică. Altfel, cel mai sindicalizat partid a fost, pe rând, PDSR-ul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase dar şi actualul PSD, deşi, aici, ponderea sindicaliştilor fiind una extrem de redusă.

În Bistriţa-Năsăud, cele mai cunscute nume care s-au impus în politica sindicală sunt Adolf Bloos, fost preşedinte al CNSLR-Frăţia, Ioan Benţa, Carol Ghelner, ex-vicepreşedinţi, Doru Hodoş, preşedinte Cartel Alfa, Viorel Viţelariu, ex- lider Sanitas și CNSLR-Frăţia, Silviu Nan, fost lider BNS, Adina Ratiu, BNS

 1: Casa de oaspeţi a UGSR

Este unul din primele imobile care au revenit CNSLR-Frăţia după Decembrie 1989. Mai precis e vorba de sentinţa cu numărul 782 pronunţată în dosarul 732/1990 de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Această decizie conferea în 1990 personalitate juridică Conferderaţiei Sindicatelor din România, în temeiul căreia C.N.S.R.L. Frăţia s-a declarat “succesorul universal al patrimoniului fostului U.G.S.R.”, deşi nu era unica confederaţie sindicală rezultată din dezmembrarea fostei Uniuni. Primul scandal între sindicate va izbucni după ce liderii CNSLR-Frăţia vor vinde casa de oaspeţi a defunctei UGSR către SC Agraria SRL Bistriţa contra sumei de 31.500 de mărci germane, aşa cum reiese şi din Decizia nr. 6005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 2.11. 2004: „ să se dispună prin încheiere înfiinţarea unei popriri asiguratorii asupra conturilor pârâtei de rândul 2, terţ poprit, pentru echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 31500 mărci germane, pe care pârâta de rândul 1 le-o datorează în urma vânzării imobilului în litigiu, proprietate comună, urmând ca această poprire să fie radiată prin sentinţă. Potrivit unor documente oficiale, casa de oaspeţi a făcut parte din patrimoniul fostei UGSR, trebuind să fie administrat în comun de către cele patru confederaţii reprezentative care au semnat un acord şi au înfiinţat o asociaţie în acest scop, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România în următoarele cote: CNSRL Frăţia – 37%; CNS Cartel ALFA – 28%; BNS – 17,5%; CSDR – 17,5%; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între CNSRL Frăţia şi UJSL Bistriţa Năsăud, în calitate de vânzătoare şi SC A.R. SRL Bistriţa, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat fără acordul celorlalte părţi, se mai arată în decizia ÎCCJ.

A urmat un proces care se va încheia în 2 noiembrie 2004, adică după zece ani de zile în favoarea CNSLR-Frăţia sau, ceea ce a mai rămas din această centrală sindicală.

 2:Casa de Cultură a Sindicatelor

Potrivit volumului „Casa de Cultură a Sindicatelor” scris de Augustin Pădurean şi Alexandru Câţcăuan, noua Casa de cultura a sindicatelor trebuia să fie obiectivul central al unui complex cultural pentru care s-au demolat 173 de case. Proiectul, realizat de specialiştii Institutului de Proiectări Bistrita, Emil Leferman, Nicolae Taşcă, Eugen Costache şi Ioan Gătej, prevedea: o sala de spectacole cu 825 de locuri şi o scena adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, o sală de sport, săli pentru diverse activităţi de club, pentru pictură şi sculptură, bibliotecă, cine-club şi expoziţii, un teatru şi un cinematograf în aer liber, o grădină suspendată în suprafaţă de 7000 mp şi parcare inferioară.

Bani pentru Uniune. Ce zicea Adolf  Bloss

Acestea sunt o parte din fapte, mai precis cele care fac referire la imobilul din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor situată pe strada Alexandru Odobescu. După cum era de aşteptat, celelalte confederaţii sindicale şi-au cerut partea din vânzarea casei de protocol, dar se pare că nu au văzut prea mare lucru.

La scurt timp după vânzarea casei de protocol către SC Agraria srl, CNSLR-Frăţia se va muta în imobilul situat în Piaţa Mihai Eminescu. Din start trebuie spus un singur lucru: ceea ce ar fi trebuit să fie casa de cultură a sindicatelor era un imobil terminat pe jumătate.

Pe data de 19 octombrie 1994 între CNSLR-Frăţia şi Consiliul Judeţean se încheie un protocol în urma căruia sindicatele vând Consiliului Judeţean etajul doi şi trei contra sumei de 300 de milioane de lei: „ Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud a fost chemat în judecată pentru partea de imobil nou, înstrăinată acestuia, însă această înstrăinare a fost făcută cu acordul reclamantei iar scopul acesteia a fost obţinerea de fonduri pentru finalizarea investiţiei şi care au fost efectiv plătite pentru lucrările de finisare. Protocolul intervenit la 19 octombrie 1994 consemnează avizul reclamantei la înstrăinarea cotei de 1/21 părţi din clădire dar în rest este nul, el nefiind autorizat conform Statutului amintit de nici un for superior, astfel că nu poate fi invocat”, se arată în decizia ICCJ dată după zece ani de procese între CNSLR-Frăţia şi Cartel Alfa.

Preşedintele de atunci a CNSLR-Frăţia BN, Adolf Bloos, decedat la această data, a dat următoarea explicaţie: „ Cine nu ştie ce vremuri au fost, îi este uşor să vorbească. Am preluat un imobil pe care nimeni nu avea bani să-l termine. Acum se uită toate aceste lucruri. A trebuit să vindem etajul doi şi trei Consiliului Judeţean, iar cele 300 de milioane au fost folosite, până la ultimul leuţ, pentru a mai face ici şi colo unde lucrări pentru interioare, dar şi pentru a închide unele părţi ale construcţiei”, îşi aminteşte Bloos.

Misterul vânzării respectivelor spaţii diferitelor firme nu este deloc un mister: Bloos a mai spus că deşi a ofertat în repetate rânduri municipalitatea pentru prelua spaţiile din imobil, niciunul din primarii care s-au perindat pe fotoliul situat în Piaţa Centrală nr. 6 nu s-a arătat interesat de această propunere.

Șefimea de la București știa…

Dincolo de cuvintele care nu pot explica unde s-au dus banii încasaţi din vânzarea unor spaţii, stă un lucru cât se poate de sigur: orice fel de vânzare care a fost făcută de liderii CNSLR-Frăţia, ea a trebuit să aibă, să fie vizată de şefii de la Bucureşti, indiferent dacă aceştia s-au chemat Miron Mitrea, Pavel Tudoran şi Marius Petcu. Toţi au ştiut la vremea lor de vânzarea respectivelor spaţii, absolut toţi.

Numai departe vreau să mai povestesc un episod pe care îl ştiu foarte bine: în luna octombrie 1995, CNSLR-Frăţia BN trimitea la Bucureşti suma de 1,5 miliarde de lei, bani care vor salva confederaţia de la „pieire”. Vă asigur că este un episod cât se poate de real. Banii au provenit, desigur, din vânzarea unor spaţii din imobilul situat în piaţa Mihai Eminescu.

Cu toate acestea, trebuie spuse următoarele: Adolf Bloos a vândut clădirea către SC Agraria SRL. Unde au ajuns banii luați de sindicat în urma acestei tranzacții ? Eu cred că la București.  Cert este faptul că clădirea a ajuns pe mâinile lui Gelu Drăgan. Din păcate, Adolf Bloos a decedat în 2018 bolnav și sărac, el locuind toată viața într-un apartament situat într-un bloc pe strada Pescarilor, așa că nu ne va mai putea spune unde au ajuns banii și cum a ajuns Drăgan șef pe această clădire?

De la Gelu Drăgan la Riviera Rezidence…

Gelu Drăgan a închiriat părți din clădire altora, astfel că, în prezent acolo funcționează un supermarket, sediul AJOFM, sediul EMI Center (firma lui Gelu Drăgan), câteva saloane și firmulițe și chiar și o sală de Bingo ce aparține celor de la Metropolis. Acesta a avut mai multe tentative de a renova și reamenaja și recompartimenta clădirea, tentative care s-au lăsat și cu amenzi din partea Poliției Locale și obligația de a se opri din lucrări, după ce Gelu Drăgan a făcut aceste intervenții fără vreo autorizație din partea autorităților.

Sigur, nu doar Gelu Drăgan a vrut să modernizeze uriașa clădire, o altă firmă puternică din punct de vedere financiar a avut aceiași intenție. E vorba de Riviera Rezidence, firma lui Petru Rus, unul dintre patronii Metropolis Grup. Practic grupul Metropolis este deja prezent în clădire prin sala de Bingo de la parter. Este important de știut faptul că, Petre Rus a decedat în 10 august 2020 într-o clinică din Brașov,  fiind unul dintre fondatorii Metropolis, singurul hotel de 5 stele din Bistrița. Petru a început timid pe piața imobiliară, în anul 2011, când a inaugurat primul bloc de locuinţe ridicat, alături de soţie, pentru ca mai apoi să intre pe piața din Cluj. Distanţându-se tot mai mult de vechiul său partener de afaceri, Radu Chifa, Petre s-a asociat cu Iulian Dascălu, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de real estate din România.

Reamintim doar că, nu cu foarte mult timp în urmă, Riviera Rezidence SRL cerea de la Agenția pentru Protecția Mediului autorizațiile necesare unor lucrări de intervenție pentru clădirea din Piața Mihai Eminescu, de la numerele 1-4. „Proiectul are ca obiectiv principal modernizarea imobilului existent pe două nivele (parter și etaj), cu acces în imobil prin două intrări, din Piața Mihai Eminescu și din Strada Gării. La nivelul parterului, clădirea este prevăzută cu holuri de acces, două zone cu grupuri sanitare, două săli de jocuri electronice, salon bingo, birouri și o zonă de club-discotecă, care la momentul de față este dezafectată. La etaj sunt coridoare, grupuri sanitare, spații de birouri și o zonă de club-discotecă dezafectată. Zonele de club de la parter și etaj comunică între ele prin intermediul a trei scări separate dedicate doar zonei de club”, se arată în documentul publicat de Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud. Proiectul prevede transformarea spațiilor existente (cu funcțiunea de alimentație publică-club, sală jocuri) în spații comerciale și birouri. Pentru o eficientizare a utilizării spațiului existent, se dorește și realizarea a două nivele intermediare în spațiile existente cu înălțime mai mare de 12 metri, precum și refacerea fațadei prin realizarea de goluri noi, pentru iluminare naturală și acces. Pentru cei care vor beneficia de aceste spații, cei de la Riviera Rezidence au închiriat 23 de locuri de parcare în apropiere.Spațiile comerciale se vor întinde pe 478 de metri pătrați, suprafața de spații de agrement și alimentație publică, mai exact sala bingo, sala de jocuri electronice, club și cafenea se vor întinde pe 1.878 de metri pătrați, iar spațiile de birouri și cele administrative vor ocupa 2.153 de metri pătrați.

IMPORTANT DE ȘTIUT: Pentru construcția acestui complex cultural, un centru unic în România anilor 80 din secolul trecut, au fost demolate 175 de case, iar în final megaconstrucția trebuia să cuprindă o sală de spectacole de 1.000 de locuri și o scenă adaptabilă, identică cu a marilor teatre moderne ale lumii, o sală specială de balet, o sală complexă de sport, săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă multifuncțională, cine-club și săli de expoziții. Mai mult, clădirea a fost proiectată pentru un teatru și cinematograf în aer liber, o grădină suspendată de 7.000 de metri pătrați, dar și o parcare subterană uriașă pentru câteva sute de autoturisme sub actualul parc din Piața Mihai Eminescu. Proiectul a fost gândit și realizat de un grup de arhitecți de la Institutul de Proiectări Bistrița, condus de Emil Lefermann și din care au făcut parte Nicolae Tașcă, Eugen Costache și Ioan Iosif Gătej.