Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu s-a stins din viaţă

La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache deplânge moartea profesorului Nicolae Manolescu.

“Încă o zi neagră pentru cultura română”, a scris Cristea-Enache pe Facebook.

Nicolae Manolescu avea 84 de ani şi era internat la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit unor surse medicale, se afla în evidenţă cu boli cronice.

***
Nicolae Manolescu, eseist, critic şi istoric literar, membru titular al Academiei Române, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea.

A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti (1956-1962), în 1974 devenind doctor în litere cu teza ”Contradicţia lui Maiorescu”. În 1964 îşi începe cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, fiind asistent între anii 1964-1968; lector în intervalul 1968-1989 şi, din 1989, profesor. Aici a condus şi ”Cenaclul de luni”, a cărui primă şedinţă a avut loc la 3 martie 1977. Cenaclul a continuat să existe până în 1983, când a fost desfiinţat.

După debutul publicistic în ”Viaţa românească” (iulie 1961) şi cel editorial cu volumul ”Literatura română de azi” (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei ”Contemporanul” (1962-1972) şi a ”României literare” (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-şef adjunct al ”României literare”, iar din 1990 directorul acesteia.

A publicat peste 30 de cărţi de critică, istorie literară şi eseuri, printre care: ”Lecturi infidele” (1966); ”Teme” (şapte volume între 1971 şi 1988); ”Metamorfozele poeziei” (1968); ”Contradicţia lui Maiorescu” (1973); ”Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976); ”Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române); ”Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc” (trei volume, 1980 – 1983); ”Despre poezie” (1987); ”Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991); ”Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); ”Literatura română postbelică (Lista lui Manolescu)” (vol. I-III, 2001), care cuprinde o selecţie din cronicile apărute în ”Contemporanul” şi ”România literară” între anii 1962 şi 1993; ”Cititul şi scrisul” (2002, volum autobiografic); ”Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), ”Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).

În noiembrie 2008, a lansat lucrarea ”Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, la care a lucrat timp de 25 de ani.

A fost membru corespondent al Academiei Române, ales la 24 octombrie 1997; din 28 martie 2013 – membru titular al Academiei Române.

Din 26 noiembrie 2006 a fost ambasador al României la UNESCO, unde este delegat permanent al României.

A fost preşedintele Partidului Alianţei Civice, din iulie 1991 până la 28 martie 1998, când, la al III-lea Congres al partidului, s-a aprobat fuziunea dintre PAC şi PNL; preşedinte al Consiliului Naţional al PNL (1997-2000). În noiembrie 1996, a candidat şi la Preşedinţia României, din partea PAC (în Alianţa Naţională Liberală, ANL). A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române. În anul 2000 a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PNL şi s-a retras din viaţa politică.

Nicolae Manolescu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005, iar la 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea Uniunii. A fost reales în fruntea Uniunii Scriitorilor la 7 octombrie 2013.

La 1 decembrie 2008 a primit, din partea Administraţiei Prezidenţiale, Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.

A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Statul francez i-a atribuit, pentru contribuţiile aduse la dezvoltarea culturii române, medalia de ”Cavaler al Literelor şi Artelor”, la 12 iulie 1993.

La 11 decembrie 2008, a primit, la Gala Premiilor “Manuscriptum”, marele premiu “Manuscriptum”, pentru cartea ”Istoria critică a literaturii române”. A câştigat Premiul Prometheus pentru întreaga carieră – Opera Omnia, acordat de fundaţia ”Anonimul”, în octombrie 2004.

În luna decembrie 2011, Senatul Universităţii din Bucureşti l-a declarat profesor emerit.