Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud: Lumânarea

Lumânarea este simbolul vieţii veşnice pe care ne-o dorim după moarte în lumina dumnezeiască, sau altfel spus este icoana luminii Domnului nostru Iisus Hristos.

Lumânarea nu poate lipsi de la nici o slujbă sau rugăciune, ea ne însoţeşte totdeauna când ne întâlnim în vreun fel anume cu Dumnezeu. Când cineva se botează, când se cunună, când se împărtăşeşte, când moare, când se roagă acasă sau în biserica, când trimite la Sfântul Altar prescura şi pomelnicul, la mormânt şi în oricare alt moment când se adresează lui Dumnezeu sau este în faţa Lui, omul credincios aprinde lumânări.

Pentru că Dumnezeu este lumină, mergem la Dumnezeu cu lumină. Lumânarea este, în acelaşi timp, şi o mărturisire a faptului că cel care aprinde lumânarea este iubitor de lumină, a ales calea luminii, nu pe cea întunericului; a ales şi iubeşte faptele ce se săvârşesc la lumină, nu pe cele care se fac în ascuns, în întuneric; se închină lui Dumnezeu, care este lumină, şi se leapădă de stăpânitorul întunericului şi de lucrurile ce se fac la întuneric. Omul aprinde lumânarea, când se îndreaptă spre Dumnezeu sau când face lucruri legate de Dumnezeu, când face lucruri bune.

Lumânarea este o jertfă adusă lui Dumnezeu şi de aceea, ea trebuie să fie din ceară curată. Ceara produsă de albină constituie astfel materia cea mai curată, cea mai pură; în felul acesta aducem lui Dumnezeu jertfă curată, neatinsă de umbra vreunei patimi. Numai văzând cât de frumos arde o lumânare din ceară curată, cât de liniştit şi curat, vom înţelege diferenţa şi vom aprecia calitatea acesteia.