Accident rutier, cu un autoturism răsturnat

Un accident rutier, cu un autoturism răsturnat, a avut loc în Mureșenii Bârgăului.

Echipajele medicale și de prim ajutor care au intervenit la accidentul rutier produs în localitatea Mureșenii Bârgăului au evaluat trei persoane implicate în eveniment.

Un copil în vârstă de aproximativ 2 ani și bunica acestuia vor fi transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Minorul este stabil și cooperant, iar femeia prezintă un traumatism cranian minor, fiind conștientă și stabilă hemodinamic.

Cea de-a treia persoană implicată în accident a fost evaluată medical la locul solicitării și refuză transportul la spital.

Astăzi, 6 mai, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Mureșenii Bârgăului.

Din primele date, o femeie de 29 de ani din Mureșenii Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, a pierdut controlul direcției, a intrat într-un șanț și s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere de 40 de ani din autoturism, ambele transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

În autoturism se afla și un copil, asigurat în scaun, care nu a fost rănit.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ioan Georgiu

13.08.2026

Felicitari,aviz carcotasilor,primarul Gabriel Lazani face acest lucru pentru bistriteni nu pentru el sau vreun prieten!

Au construit hale și depozite pe domeniul public, fără autorizație. Primarul Gabriel Lazany anunță demolarea lor

ionica

12.08.2026

Cordelia

12.08.2026

Ionica Aici și nu numai aici https://www.bistriteanul.ro/ancuta-circu-si-mama-sa-condamnate-la-doi-ani-si-jumatate-de-inchisoare-cu-executare-pentru-proxenetism/

INTERVIU Exclusiv: Sfârșitul Erei Super-Bacteriilor. Cum schimbă tehnologia premium TONI-C MEET ME regulile jocului în medicină.

ionica

11.08.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing