06.08.2021

Schimbarea la Față – „Probejenia” (6 august)

Augustin Danci

Vizualizări: 303

Comentarii:

În tradițiile populare românești, această zi este marcată de sacre analogii, definite de etnologi ca „imitatio dei”. Ca și momentul biblic, această zi era considerată în lumea satelor ca un „prag”, din perpetua curgere a anotimpurilor, ca punte de legătură între vară și toamnă, între pârguirea holdelor, a pomilor, a viilor și toamna împlinirilor și […]

„Probejenia” avea și valențe premonitive, în credințele populare: dacă această zi era însorită și caldă, toamna urma a fi roditoare, iar dacă ploua, toamna va fi tristă, înnegurată.

Primul semn al toamnei în această zi era schimbarea culorilor pădurii, de la verdele intens, strălucitor, la galben și ruginiu, dealurile și munții părând că ard sub seninul cerului.

Apele râurilor devin mai reci, copiii nu se mai scaldă în undă, căci „o spurcă jivinele” – spun credințele populare. Cerbii și urșii coboară spre ape, înainte de a-și pregăti adăposturile pentru hibernare.

Spuneau bătrânii că de la această zi, întreaga Fire „dă-napoi”, regresează, iarba îngălbenește, pășunile secătuiesc, iar „copacii plâng, că nu-și mai văd crescând lăstarii”.

Păsările migratoare dau puilor lecții de zbor, iar berzele și stârcii pornesc cu vaier, spre alte zări, lăsându-și cuiburile pradă vântului și vijeliilor toamnei. Toate viețuitoarele se pregătesc să intre în ascunzători și în borte, șerpii, șopârlele, broaștele se retrag la căldura „din inima pământului”.

Oamenii satelor care la solstițiul de vară (la Sânziene) își scoteau patul pe prispa casei, în cerdac sau în „târnaț” pentru a respira aerul curat al nopților de vară, de la Probejenie își duceau din nou patul în casă, căci semnele apropiatei toamne se arătau.

Acest gest uman, dependent de mișcarea astrelor și de „curgerea” caledarului era cuprins în sugestiva expresie populară: „Numa-atâta-i vara vară, / Cât stă patu mândrii afară.”

Probejenia marca și începutul culesului viilor „pe rod de vară”.

Fiind perioada Postului Sfintei Marii, era dezlegare la pește și la struguri, dar și la miere, căci se „descăpăceau stupii” și se aduna în cămări „dulceața florilor”.

În această zi se culegeau și plantele de leac ce purtau numele Maicii Domnului : „Părul Maicii Domnului, Palma Maicii Domnului, Rugul sânmărtesc”, busuiocul ș.a.

Pentru sufletul morților se dădea pomană colac sau pâine din grâu nou și struguri.

Era marea sărbătoare a „degustării pâinii cu bobul de strugure, căci acestea reprezentau în sens „euharistic” însuși rostul muncii și esența Credinței !

Sursă text: Maria Bocșe, „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, Sărbători, credințe, rituri, mituri, vol. III, Cluj-Napoca, 2007, pag. 56-59.

Material îngrijit și postare propusă de etnolog prof. Emilia Ometiță, șef – Biroul Cultură Tradițională, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.