Deputatul Daniel Suciu şi primarul Paul Ştir, reacţii după intrarea României în recesiune tehnică

România a intrat în recesiune tehnică, după ce Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul III 2025. Este al doilea trimestru consecutiv de scădere, după ce şi în trimestrul 3 din 2025 PIB-ul a scăzut faţă de trimestrul 2 cu 0,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Noul context economic a fost comentat de deputatul Daniel Suciu, președintele PSD Bistrița, liderul social-democrat bistrițean remarcând faptul că: ” Ori schimbăm ceva la nivelul acțiunii guvernamentale, ori va fi și mai rău și zău că nu mai avem ce căuta în coordonatele actuale!”. Mai voalat, Suciu cere ieșirea de la Guvernare.

DANIEL SUCIU, deputat: Când este RĂU, nu mă poate convinge domnul Bolojan că de fapt e BINE. Că nu e! Avem inflație mare, s-au mărit taxele locale cu mult, s-a mărit TVA, s-au înghețat pensii și salarii, au scăzut veniturile celor din învățământ, bugetarilor în general, au crescut taxele pentru firme. Este o surpriză că economia a ajuns în recesiune? Ori schimbăm ceva la nivelul acțiunii guvernamentale, ori va fi și mai rău și zău că nu mai avem ce căuta în coordonatele actuale!

Postarea lui Daniel Suciu a primit foarte multe comentarii, printre acestea fiind și cea a primarului de la Căianu Mic, Paul Știr, social-democrat convins și unul din liderii tineri ai acestei formațiuni politice

PAUL ȘTIR: Felicitări, Daniel! Oamenii te-au ales, iar datorită lor ești unde ești. Este de apreciat poziția ta, dar rămâne, totuși, un mare „DAR” în mintea oamenilor. De ce? De ce noi, cei care suntem PSD, cei care tot timpul am fost alături de oameni, am permis acest „măcel” din partea Guvernului asupra populației?

Este greu să le explicăm oamenilor cum se face că, fiind și noi la guvernare alături de ceilalți, totuși nu ne-am opus în Parlament multor măsuri aberante, așa-zise „reforme”.

Dacă nu vom corecta în Parlament nedreptățile care le-au fost făcute oamenilor, cu părere de rău o spun: în 2028, oamenii ne vor sancționa aspru la alegeri. Pentru tot haosul care s-a instaurat în România, PSD nu are nicio scuză, deoarece a guvernat și guvernează alături de domnul Bolojan.

PSD trebuie să redevină partidul care a fost alături de oameni. Altfel, după alegerile din 2028, va deveni istorie.

Cred că este momentul să trecem de la etapa discursului plin de ipocrizie, în care ne aflăm acum, la etapa în care să fim cu adevărat alături de oamenii pe care îi reprezentăm.

Dumnezeu să ne ajute pe toți și mă rog să le dea înțelepciune liderilor noștri să facă ceea ce trebuie!

Reamintim că: România a intrat în recesiune tehnică, după ce Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul III 2025. Este al doilea trimestru consecutiv de scădere, după ce şi în trimestrul 3 din 2025 PIB-ul a scăzut faţă de trimestrul 2 cu 0,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Premierul Ilie Bolojan afirmă că recesiunea tehnică anunţată vineri de către specialişti era inevitabilă şi anticipată, întrucât România a început trecerea de la ”un model bazat pe deficit şi consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiţii, productivitate, export şi disciplină bugetară”.

COMENTARII

FF

în 14.02.2026 ora 04:53:45 Florin Frumoase a scris:

Lasă un răspuns

Gunoaielor, voi cu Ciolacu șmenaru și Ciucă generalul ĂĂĂ, cu Moldovan și restul haitei ați furat și distrus totul. hienelor !


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bogdănel Ciolacu

20.09.2026

Afară cu mafia PSD după 36 de ani de hoții și șmenuri, toți au vile și aroganțe, deloc din muncă ci din hoții de zeci de ani, la gunoiul istoriei cu voi hienelor !!!! Ați prăduit și distrus totul bandiților ! Ciuma roșie, la gunoi !

Gabriel Lazany, la recepția spitalului: "Bistrița va fi orașul în care merită să trăiești"

Leon

19.09.2026

Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...

Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului

Invanca - Beclean

19.09.2026

Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Barbie K

18.09.2026

Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing