De ce a revocat judecătorul controlul judiciar al Ancuței Cârcu. Cum au fost demontate acuzațiile procurorului

Jocul încadrărilor juridice lipsite de elemente probatorii.

Conform avocatului Ancuței Cârcu, Alexandru Râșniță, din istoricul ordonanțelor emise de Parchet reiese clar o practică a schimbărilor de încadrare: s-a început cu vătămare din culpă, s-a schimbat în vătămare corporală agravată, apoi s-au făcut succesiv alte extinderi. Față de această practică de a „încadra și dezîncadra” faptele pentru a da greutate dosarului, judecătorul a tăiat elanul procurorului, statuând clar: „simpla gravitate a faptelor posibil comise de acuzată nu poate justifica prin sine menținerea succesivă a controlului judiciar, fără să existe alte elemente probatorii care să justifice necesitatea măsurii”. Instanța a arătat că, indiferent cum ambalează și reîncadrează procurorul acuzațiile, în lipsa unor probe noi și concrete, măsura preventivă devine un abuz abstract, în contradicție cu jurisprudența europeană (CEDO).

2. Lipsa totală a dovezilor privind obstrucționarea justiției. Judecătorul a constatat că toată temerea Parchetului este complet nefondată. Motivarea instanței subliniază explicit că „la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte vreo încercare a acuzatei de denaturare a adevărului, influențare a cercetării penale, sau sustragere”. Instanța confirmă practic că atitudinea procesuală a fost una corectă pe toată perioada supravegherii, neexistând nicio faptă nelegală sau încălcare a obligațiilor.

3. Desființarea "pericolului public". Deși procurorul a invocat un presupus pericol pentru ordinea și sănătatea publică, judecătorul de drepturi și libertăți a concluzionat fix pe dos. Acesta a reținut că faptele anchetate „nu mai întrunesc toate elementele menționate” pentru a susține o stare de „indignare, de dezaprobare publică, de insecuritate socială”. Prin urmare, pericolul public invocat repetat de procuror a fost invalidat de instanță.

4. Sancționarea abuzului asupra afacerii licite Un punct crucial în răspunsul instanței este recunoașterea daunelor colaterale provocate de aceste prelungiri nejustificate. Judecătorul a consemnat că supravegherea a devenit complet disproporționată cu acuzațiile aduse, reținând argumentul apărării conform căruia această măsură „îi afectează nejustificat activitatea economică licită” (cum ar fi blocajele din partea departamentelor de risc ale băncilor).

Concluzia instanței: În fața unui dosar plin de schimbări de încadrări dar gol de probe care să susțină reaua-credință, judecătorul a decis că „supravegherea sa nu mai este necesară în continuare”, revocând definitiv măsura. Instanța a confirmat practic că nu poți ține un om captiv într-o măsură preventivă doar jonglând cu articole de lege, fără a avea un temei factual solid.