Un bărbat a fost reținut pentru violență în familie. Și-a bătut iubita în timp ce se aflau în vizită

Un bărbat de 52 de ani, din Viișoara, cercetat pentru violență în familie, a fost reținut de polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița.

La data de 20 august a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal întocmit pentru violență în familie, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru comiterea faptei.

În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

În fapt, la data de 19 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu concubinul său în vizită la un prieten, la locuința acestuia din Bistrița, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de alcool, ar fi fost agresată fizic de bărbat.

Ulterior, după ce au ajuns la locuința lor, bărbatul de 52 de ani ar fi agresat-o fizic din nou.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta.

COMENTARII

Ni

în 23.08.2026 ora 11:48:15 Nichipercea a scris:

Lasă un răspuns

Ce gunoi de știre, cică „cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta.” Urmează condamnarea la muncă silnică pe viață nu? Mai interesant era dacă scriați de baba care trece mereu pe roșu, idioților


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing