Amendă uriașă pentru o firmă din Bistrița, în urma unui control al Gărzii de Mediu
Un abator din municipiul Bistrița a fost amendat cu 100.000 de lei de Garda de Mediu, în urma unui control inopinat. Inspectorii au constatat mai multe neconformități grave privind desfășurarea activității.
Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat un control inopinat la o societate din municipiul Bistrița, care desfășoară activități de abatorizare.
În urma verificărilor, inspectorii au constatat că activitatea nu era desfășurată cu respectarea condițiilor prevăzute în autorizația de mediu. Potrivit Gărzii de Mediu, neconformitățile constatate au fost considerate grave.
Pentru încălcarea obligațiilor prevăzute de legislația de mediu, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 100.000 de lei.
Garda de Mediu atrage atenția că respectarea legislației de mediu și a condițiilor stabilite prin autorizațiile de mediu reprezintă obligații pentru operatorii economici. Astfel de controale urmăresc atât prevenirea, cât și sancționarea situațiilor care pot genera un impact negativ asupra mediului.
Reprezentanții instituției precizează că verificările privind respectarea legislației de mediu vor continua și în perioada următoare.

în 20.08.2026 ora 15:37:57 Livia,Domide a scris:
Lasă un răspuns
Bună ziua .Intrebare:: pentru zgomotul infernal produs de fabrica Rombat,atit ziua cat si noaptea unde trehuie sa apelam?.Multumesc!
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Rebreanu Ion
25.10.2026Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara
Vadima Teo
24.10.2026O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
COMENTARII