Un tânăr a fost arestat, după ce a lovit un polițist și a amenințat o tânără

La data de 15 octombrie 2026, un bărbat, de 37 de ani, din Beclean, a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, violare de domiciliu, amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În fapt, în seara de 14 octombrie 2026, în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au intervenit în urma unei sesizări privind o amenințare, formulată de o tânără, de 18 ani, din localitatea Rusu de Jos, care ar fi primit mesaje de amenințare prin intermediul unei platforme de socializare.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 37 de ani, în aceeași seară, s-ar fi deplasat la locuința tinerei, ar fi pătruns în curtea acesteia și ar fi amenințat-o.

La sosirea echipajelor de poliție, bărbatul ar fi manifestat un comportament agresiv, motiv pentru care a fost imobilizat și introdus în autospeciala de poliție. Acesta ar fi continuat să se manifeste violent, lovind portiera autospecialei.

Ulterior, la sediul Poliției Orașului Beclean, bărbatul ar fi lovit cu capul, în zona bărbiei, un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

"Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere. Totodată, acesta ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive.

Procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Beclean, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale", a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Tina Olariu

14.10.2026

Ohh vine găozaru Botezatu, asta da prezență mondială . „Vreau să facem ceva diferit la Bistrița” veți face fix ceva diferit adică la fel cu chiloții lu Bote sunt foarte diferiți, ideea este să pună botu tinerii cu cardul, țeparilor

Un nou eveniment de fashion va avea loc la Bistrița, cu prezența lui Cătălin Botezatu

Vlad Țeparu - Fashion Figa

14.10.2026

Ce țeapă maximă, mult succes vițelelor Woman of Universe, în destinații precum Dubai, Thailanda, Filipine, Italia, America și multe altele și multe andrele , are balta proști . „Bistrița și copii de aici ” taman de aici vor sări toate talentele direct în portofe...

Un nou eveniment de fashion va avea loc la Bistrița, cu prezența lui Cătălin Botezatu

Dăncilă Viorel

14.10.2026

Țărănoiul de Ivan nu își dă demisia după întâlnirea de șmen cu ambasadoarea US în Grecia? Vroia ca România să cumpere gaz la 180% pretul pieței. Mult vă mai rabdă pământul hienelor PSD? Ce haită nesatulă de 36 de ani, iar Ivan este un excrement mizerabil al pl...

Se asfaltează o nouă stradă din municipiul Bistrița, în cartierul Unirea (VIDEO)

Flo

13.10.2026

Nu crește până la 6 lei, este propunerea de tarif maximal, asta nu înseamnă că atât o sa fie taxat km. De ce induceți lumea în eroare. Tariful efectiv va putea fi 4 lei/ km față de 3,39 tariful actual.

PROIECT. Tariful maximal pentru taxiurile din Bistrița ar putea crește până la 6 lei pe kilometru

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing