Când se deschide noul magazin LIDL din Bistrița
Noul magazin Lidl de pe strada Compozitorilor nr. 1, peste drum de Dedeman, se deschide joi, 22 octombrie, la aproape trei luni de la recepția lucrărilor.
Investiția realizată pentru noul magazin Lidl din zona străzilor Sigmirului și Compozitorilor din Bistrița a ajuns la etapa recepției. Pe 30 iulie au fost semnate procesele-verbale pentru magazin, sensul giratoriu și lucrările de amenajare a spațiilor verzi din zonă. Conform publicației BistritaBusiness.ro, deschiderea a fost amânată din cauza termenului prelungit pentru unele avize de funcționare.
Clădirea magazinului are o suprafață construită de 2.347 de metri pătrați, iar lucrările aferente au avut o valoare de 13,6 milioane de lei, fără TVA. Recepția construcției a fost admisă fără obiecții, iar imobilul beneficiază de o perioadă de garanție de cinci ani.
Proiectul a inclus și amenajarea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Sigmirului și Compozitorilor, precum și reconfigurarea benzilor de circulație și realizarea unor lucrări de infrastructură edilitară. Aceste intervenții au presupus o investiție de aproape 500.000 de lei, fără TVA.
Tot aproximativ 500.000 de lei, fără TVA, au fost investiți în amenajarea spațiilor verzi din jurul magazinului.
În total, valoarea investițiilor recepționate se ridică la 17,6 milioane de lei, cu TVA inclus. La această sumă se adaugă valoarea terenului, estimată la aproximativ 1,7 milioane de euro.
Lucrările au fost executate de compania Amicii Building SRL, în baza contractelor încheiate cu Lidl România.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Profu de mate
06.10.2026Serios, dar despre „copiii” care scuipă profesorul în clasă ați discutat? Dar despre fetele în clasa a 6-a care vin în pantaloni mulați și stau in prima bancă cu picioarele desfăcute și filmează live ? Dar despre ușile deschise cu picioarele de acești elevi ? Da...
la articolul Campanie de informare la Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița - ”Super eroul sigur. Misiunea: alegeri bune!”
Răducu Moldovan
06.10.2026„Luptătorii bistrițeni”, să mori de râs cu golanii ăștia de cartier, femeia de serviciu îi bate cu o mătură pe faianțarii ăștia de desene animate
la articolul Rezultate importante obținute de luptătorii bistrițeni, la ultimele competiții
Nicoletta - Uriu
06.10.2026Nicula măciucarul beclenar - Prim Ministru ! Votăm cu melteanul !
Van Damme
06.10.2026Caftangii de doi lei, golani în devenire, brute ce jumătate sfârșesc la pușcărie, cică „sportivi”, hai sictir !
la articolul Rezultate importante obținute de luptătorii bistrițeni, la ultimele competiții
COMENTARII