După valul național de critici și ironii la adresa avocaților din România, profesia juridică pare să fi intrat într-o perioadă în care glumele despre cei care apără drepturile cetățenilor circulă mai repede decât unele dosare prin instanțe.
De această dată, ironia vine chiar din interiorul sistemului judiciar. Un judecător de la Tribunalul Bistrița-Năsăud a publicat un text savuros, intitulat „Ce e avocații și de ce?”, în care descrie, într-o manieră voit simplificată și sarcastică, rolul avocatului în societate.
Textul nu duce lipsă de înțepături. Ba chiar pare construit cu grijă, astfel încât aproape fiecare paragraf să lase câte un zâmbet ironic cititorului.
Iată câteva dintre pasajele care atrag atenția:
„Avocații e un fel de frate mai mare. De aici provine vorba: o să te caute avocații mei.”
Nici relația cu onorariul nu scapă de observațiile magistratului:
„Discuțiile cu avocații sunt plăcute de obicei, cu excepția celor despre onorariu, sau mai bine zis despre plata onorariului.”
Iar despre documentele juridice, judecătorul continuă în aceeași notă:
„Înainte de fiecare proces ei citesc câteva tratate de drept, că altfel nu s-ar explica de ce scriu câte 30 de pagini într-o acțiune.”
Finalul vine cu o explicație etimologică despre originea cuvântului „avocat”, provenit din latinescul advocatus, asociat ideii de persoană chemată în sprijinul cuiva.
Potrivit interpretării ironice din postare, am fi ajuns să apreciem mai mult căldura sufletească și sprijinul moral decât vorbele reci rostite în sala de judecată.
Când gluma vine din interiorul justiției
Dincolo de umorul textului, momentul este interesant. Avocații au fost recent în centrul unei controverse naționale privind extinderea obligativității asistenței juridice în anumite proceduri. O parte dintre criticii inițiativei au considerat că o asemenea măsură ar fi putut transforma avocatul dintr-un profesionist la care apelezi atunci când ai nevoie într-o prezență obligatorie pentru cetățean, indiferent de natura documentului sau demersului juridic.
Acum, avocații primesc ironii și din interiorul sistemului în care își desfășoară activitatea.
Desigur, umorul este permis, inclusiv în profesiile juridice. Judecătorii, avocații și procurorii nu sunt obligați să comunice exclusiv în limbajul sobru al hotărârilor și rechizitoriilor.
Dar există și o întrebare legitimă: cât de sănătoasă este relația dintre două profesii care, chiar dacă au roluri diferite și uneori interese procesuale opuse, sunt indispensabile funcționării justiției?
Până la urmă, avocatul nu este nici fratele mai mare care vine să sperie adversarul, nici un simplu autor de documente de 30 de pagini și nici un negociator de onorarii.
Este profesionistul care trebuie să poată pune în discuție argumentele acuzării, să conteste interpretări juridice și să apere drepturile celui care îi solicită ajutorul.
Iar judecătorul este cel care trebuie să asculte argumentele, inclusiv atunci când acestea nu îi sunt pe plac.
O concluzie cu zâmbet, dar și cu un sâmbure de adevăr: dacă avocații scriu 30 de pagini, judecătorii trebuie să le citească. Iar dacă onorariul este greu de digerat, o hotărâre judecătorească nemotivată sau o apărare ignorată pot costa mult mai mult.
COMENTARII