Sute de amenzi în trafic, dar și dosare penale, în doar trei zile, în Bistrița-Năsăud
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat, în perioada 4–6 aprilie, acțiuni ample pentru creșterea siguranței rutiere, în contextul sărbătorilor de Florii și al Paștelui Catolic.
Controalele au vizat întreg județul, în special zonele cu risc rutier ridicat și principalele artere de circulație, fiind urmărită depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care depășesc limitele legale de viteză.
În urma acțiunilor, polițiștii au legitimat aproape 600 de persoane și au verificat peste 500 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate aproximativ 250 de testări cu aparatele din dotare.
Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 440 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost reținute 67 de permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
În cadrul controalelor, polițiștii au constatat în flagrant 12 infracțiuni la regimul rutier, multe dintre acestea fiind legate de consumul de alcool la volan.
Printre cele mai grave cazuri, un bărbat de 47 de ani din Leșu, implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, având totodată permisul suspendat.
De asemenea, un șofer de 37 de ani din Josenii Bârgăului a fost prins cu o alcoolemie de 1,08 mg/l, iar un bărbat de 31 de ani din Strâmba, implicat într-un accident rutier în urma căruia un pasager a fost rănit, avea o alcoolemie de 1,02 mg/l.
Un alt caz grav a fost înregistrat la Tărpiu, unde un bărbat de 41 de ani a fost depistat conducând un moped fără permis și cu o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au mai depistat și alți șoferi aflați sub influența alcoolului, cu valori cuprinse între 0,41 și 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, în localități precum Bistrița, Chintelnic, Rodna sau Matei.
În toate cazurile, au fost întocmite dosare penale, iar, în funcție de situație, au fost recoltate probe biologice.
Acțiunile s-au desfășurat în baza planului Direcției Rutiere și au avut ca scop reducerea numărului de accidente și a consecințelor acestora.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ivanka - Figa
03.10.2026Cică „o normalitate căreia mulți beclenari îi simt lipsa, băi balonatule așa este, tu și beclenarii tăi trăiți în anormalitate, dar puteți să vă puneți steagul ăla mare direct pe cur. Apoi vei arăta ca în normalitate, poți merge și la întrunire cu steagul t...
Dobraniș Radu
03.10.2026Faianțarul Ivan, căruțașul violent Nicula plus mătușa isterică Săsărman, drepți urmași ai lui Tigaie Moldovan, halal
la articolul Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"
Lazany Monica
02.10.2026Rumegușul ăsta perfid și mincinos este perfect de președinte psd bn. Vine Nicula sfertodoctul mârlan tare din spate, ce melteni puși pe căpătuială ! Mistreți fără educație primară, dar cu harneala în vine. Hienele PSD care își așteaptă rândul la furăciune... ...
la articolul Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"
Bălan Marius - antiecologist
02.10.2026Trebuie să fii tâmpit cu acte să dai 1 mil de coco pe monstruozitatea aia de sanatoriu de groază, cum naiba au construit urâțenia asta ???
la articolul O pensiune din Bistrița a fost scoasă la vânzare. Prețul este de aproape 1 milion de euro
COMENTARII