Se va aplica scenariul 3 (roșu) pentru o clasă de la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița
În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală. Astfel, în baza Ordinului comun Nr. 5487/1494/2020 – al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății – privind organizarea activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță […]
- Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea C.J.S.U. Bistrița-Năsăud Nr. 34/05.10.2020 prin care se va aplica scenariul 3 (roșu) pentru Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița, clasa a 𝐕𝐈𝐈𝐈-𝐚 𝐁.
- De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe în sistem on-line, s-a hotărât implementarea unor măsuri suplimentare pentru combaterea noului Coronavirus în Cetate, unitate administrativ-teritorială unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Leon
19.09.2026Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...
la articolul Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului
Invanca - Beclean
19.09.2026Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
Barbie K
18.09.2026Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
Tigaie Radu
18.09.2026Da tu ce ai pus pe primul loc cand ai șmenuit postul de senator ? Țara, ai? Auzi la el vrea stabilitate, „a mai transmis senatorul” stabilitatea lui și a celor ca el, cică el face apel la dialog, el care este un bombardier șnapan, Nicula senatore = Brânzovenescu 2026
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
COMENTARII