Vandalism în Parcul Municipal din Bistrița, înainte de deschiderea Târgului de Crăciun. Gabriel Lazany: „Cine distruge trebuie să plătească!”
Acte de vandalism au fost semnalate în Parcul Municipal din Bistrița, la căsuțele pregătite pentru Târgul de Crăciun, deși evenimentul nu a fost încă deschis publicului.
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a reacționat printr-o postare pe Facebook, în care și-a exprimat nemulțumirea față de distrugerile provocate bunurilor publice.
„Nici măcar nu am deschis Târgul de Crăciun și deja avem de-a face cu acte de vandalism în Parcul Municipal, la căsuțele pregătite pentru sărbătorile de iarnă!”, a transmis edilul.
Acesta a criticat comportamentul celor care au deteriorat amenajările pregătite pentru sărbători și a anunțat că măsurile de supraveghere a zonei vor fi intensificate.
Gabriel Lazany a precizat că persoanele responsabile vor fi identificate și trase la răspundere conform legii, urmând să suporte și costurile pagubelor provocate.
„Parcul Municipal nu este terenul de joacă al vandalilor, iar Bistrița nu este proprietatea celor care cred că pot distruge orice, fără consecințe!”, a mai transmis primarul.
Totodată, edilul le-a cerut bistrițenilor care au văzut ce s-a întâmplat sau dețin informații care ar putea ajuta la identificarea celor responsabili să contacteze Dispeceratul Poliției Locale Bistrița, la numărul 0263 239 376.
Primarul a încheiat mesajul cu un apel la responsabilitate și respect față de bunurile publice: „Respectul pentru oraș nu este opțional!”
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Bred Pit - Ciosa
13.11.2026Sper că accesul va fi cu scanare de retină, altfel vă rad ciorile locale fripturile, cârnații și ce mai e, între două ședințe de alba-neagra. CFR cel mai bine ar fi desfințat, este doar o gaură neagră imensă platită din banii noștri, VRG face un ban cinstit tot di...
la articolul Firma VRG Bistrița modernizează noile vagoane restaurant ale trenurilor din România (FOTO-VIDEO)
Ivan Turbină
13.11.2026Abia așteptăm să vedem acest magnific grup statuar, plin de rahat de ciori, chiștoace și pungi kfc, primarul ăsta cocalar are impresia că totul e cum vede el dimineața când se dă jos pe dreapta din pat. Aspiratoare subterane de gunoaie selective, vaporașe pe râu, lin...
la articolul O fotografie celebră va fi transpusă în bronz şi amplasată în centrul Bistriţei
Bălan Marius -Cloșca- antiecologist
13.11.2026Sper că s-a săturat de condus vițica domnului ! Înainte să omoare pe cineva...
la articolul Cum s-a produs accidentul din Viișoara. La volan era o tânără de 20 de ani
Balmos. Radu
13.11.2026Așteptăm prețurile
la articolul Noi detalii despre deschiderea magazinului Leroy Merlin din Bistrița
COMENTARII