Rupt de beat, un biciclist s-a prăbușit pe drum

Un bărbat de 40 de ani din Miceștii de Câmpie a fost rănit, luni, 16 martie, în urma unui accident rutier produs la intersecția dintre Drumul Comunal 28 și Drumul Național 17, între localitățile Cristur Șieu și Viile Cristurului.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au stabilit, în urma primelor verificări, că bărbatul, în timp ce se deplasa cu bicicleta, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind leziuni.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz.

Oamenii legii reamintesc că bicicliștilor că și ei sunt participanți la trafic și trebuie să respecte regulile de circulație.

 Aceștia recomandă evitarea deplasării sub influența alcoolului, păstrarea unei distanțe de siguranță față de autovehiculele parcate, circulația cât mai aproape de marginea drumului și echiparea bicicletei cu sistem de iluminare corespunzător pe timp de noapte.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivanka - Figa

03.10.2026

Cică „o normalitate căreia mulți beclenari îi simt lipsa, băi balonatule așa este, tu și beclenarii tăi trăiți în anormalitate, dar puteți să vă puneți steagul ăla mare direct pe cur. Apoi vei arăta ca în normalitate, poți merge și la întrunire cu steagul t...

Contract de finanțare semnat pentru noua piață agroalimentară din Beclean. Nicolae Moldovan: „Ne apropiem de o normalitate”

Dobraniș Radu

03.10.2026

Faianțarul Ivan, căruțașul violent Nicula plus mătușa isterică Săsărman, drepți urmași ai lui Tigaie Moldovan, halal

Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"

Lazany Monica

02.10.2026

Rumegușul ăsta perfid și mincinos este perfect de președinte psd bn. Vine Nicula sfertodoctul mârlan tare din spate, ce melteni puși pe căpătuială ! Mistreți fără educație primară, dar cu harneala în vine. Hienele PSD care își așteaptă rândul la furăciune... ...

Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"

Bălan Marius - antiecologist

02.10.2026

Trebuie să fii tâmpit cu acte să dai 1 mil de coco pe monstruozitatea aia de sanatoriu de groază, cum naiba au construit urâțenia asta ???

O pensiune din Bistrița a fost scoasă la vânzare. Prețul este de aproape 1 milion de euro

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing