Primarul Nicolae Moldovan anunță un nou pas important pentru realizarea celor două pasaje din Beclean

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a anunțat, printr-o postare publică, evoluții importante în două proiecte majore de infrastructură care vizează dezvoltarea orașului.

Potrivit edilului, a fost obținută aprobarea în cadrul CTE-MTI pentru realizarea pasajului suprateran, iar, în paralel, a fost finalizată documentația necesară în vederea semnării contractului de finanțare pentru pasajul subteran (5,6).

„Fiecare proiect în parte și toate împreună trebuie să facă viața beclenarilor mai bună. Pentru asta am fost aleși, ca să le gândim și să le înfăptuim dezvoltarea, ca să muncim”, a transmis primarul Nicolae Moldovan.

Edilul subliniază că cele două investiții sunt esențiale pentru dinamica orașului și pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Totodată, primarul arată că Becleanul are șansa de a-și consolida rolul strategic în zonă, nu doar ca nod feroviar, ci și ca un important nod rutier.

„Becleanul, din nod feroviar cunoscut, are șansa să devină și un important nod rutier. Ceea ce nu poate fi decât benefic orașului”, a mai precizat Nicolae Moldovan.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivanka - Figa

03.10.2026

Cică „o normalitate căreia mulți beclenari îi simt lipsa, băi balonatule așa este, tu și beclenarii tăi trăiți în anormalitate, dar puteți să vă puneți steagul ăla mare direct pe cur. Apoi vei arăta ca în normalitate, poți merge și la întrunire cu steagul t...

Contract de finanțare semnat pentru noua piață agroalimentară din Beclean. Nicolae Moldovan: „Ne apropiem de o normalitate”

Dobraniș Radu

03.10.2026

Faianțarul Ivan, căruțașul violent Nicula plus mătușa isterică Săsărman, drepți urmași ai lui Tigaie Moldovan, halal

Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"

Lazany Monica

02.10.2026

Rumegușul ăsta perfid și mincinos este perfect de președinte psd bn. Vine Nicula sfertodoctul mârlan tare din spate, ce melteni puși pe căpătuială ! Mistreți fără educație primară, dar cu harneala în vine. Hienele PSD care își așteaptă rândul la furăciune... ...

Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"

Bălan Marius - antiecologist

02.10.2026

Trebuie să fii tâmpit cu acte să dai 1 mil de coco pe monstruozitatea aia de sanatoriu de groază, cum naiba au construit urâțenia asta ???

O pensiune din Bistrița a fost scoasă la vânzare. Prețul este de aproape 1 milion de euro

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing