Primarul Gabriel Lazany: "Clasa de restaurare de la Liceul de Arte nu trebuie desființată"

"În calitate de primar al Municipiului Bistrița urmăresc cu îngrijorare situaţia clasei de restaurare din cadrul Liceului de Arte „Corneliu Baba”, o specializare cu relevanță majoră pentru comunitatea locală și pentru profilul urban al orașului nostru", a transmis primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

"Am ascultat cu atenţie punctele de vedere oficiale dar şi pe cele ale membrilor comunităţii noastre, de la parinţi şi profesori la specialişti şi agenţi economici care sunt, într-un fel sau altul, implicaţi în domeniul patrimoniului şi arhitecturii.

Înţelegem foarte bine că învățământul vocațional bistriţean face parte din sistemul național educaţional care acum trece prin schimbări mai mult sau mai puţin necesare. Dar trebuie să afirmăm cât se poate de clar că, din punctul nostru de vedere, mediul educaţional bistriţean trebuie să răspundă în mod real nevoilor locale și specificului comunităților pe care le deservește", a transmis primarul Gabriel Lazany

"Clasa de restaurare nu este doar o formă de educație vocaţională printre altele, ci oferă competenţe şi perspectivele unei meserii esențiale pentru protejarea și valorificarea patrimoniului construit și cultural al Bistriței. Bistriţa se transformă rapid sub ochii noştri. În cazul oraşului nostru, nu ne mai permitem să gândim practica restaurării doar ca pe o disciplină „de nişă“ relevantă pentru câteva dintre monumentele importante. Întreg ansamblul construit al Centrului istoric, fiecare clădire, este marcat de prezenţa a diferiţi actori sociali, proprietari sau agenţi economici, iar aceștia au nevoie de consultanță şi de meseriaşi care să intervină competent în aria protejată patrimonial. În curând sub egida municipalității va apărea ghidul pentru reabilitarea faţadelor în zona centrală. Pentru ca acest ghid să orienteze cu adevărat practica „pe teren“ avem nevoie la nivel local de meseriaşi în diferite tehnici restaurative (zid, stucatură, lemn, feronerie etc.) care să lucreze în direcţia protejării patrimoniului nostru.

Bistrița a devenit anul trecut Oraş Creativ UNESCO în domeniul Arhitectură. Mai mult, Bistrița nu se reprezintă doar pe ea însăşi în prestigioasa rețea internațională UNESCO ci reprezintă România. Această titulatură UNESCO ne obligă să acționăm în direcţia dezvoltării sustenabile a patrimoniului local. Liceul de Arte “Corneliu Baba”, cu specializările pe arhitectură şi restaurare, este o instituție educațională importantă în planul de acţiuni UNESCO din următorii ani. În acest context, existența unei clase de restaurare a reprezentat un atuu strategic în aplicația municipalității pentru titulatura UNESCO şi în succesul ei. Specialiștii și cadrele didactice subliniază faptul că domeniul restaurării este unul “de viitor”, cu o cerere crescută pe piața muncii. Trebuie însă promovat cu adevărat în rândul elevilor printr-o campanie de popularizare bine făcută. Primăria i-a implicat deja cu succes pe profesorii şi elevii acestui liceu în diferite proiecte de amenajre a spaţiului urban şi o va face în continuare. Avem cea mai mare deschidere față de tinerii noştri şi încredere în ideile şi creativitatea lor", a transmis primarul.

"În condițiile pe care le-am menţionat, putem să spunem că dacă o clasă de restaurare nu ar fi existat, ea ar fi trebuit înființată de urgență, nicidecum desființată! Solicit autorităților de resort să trateze problematica educației cu responsabilitate și atenție sporită față de realitățile locale, astfel încât deciziile luate la nivel central să nu afecteze dezvoltarea comunităților și a specializărilor esențiale pentru acestea. Totodată voi transmite ministrului Educației o scrisoare de susținere a Liceului de Arte Corneliu Baba și implicit de menținere în structura școlară a clasei de restaurare", a transmis primarul Gabriel Lazany.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Roldovan Madu

30.06.2026

Banditilor PSD, cine mai pune botul la harneala voastră, hienelor? Lasă că vin alegerile

Bogdan Ivan: "De mâine, benzina și motorina se pot scumpi. Mulțumiți PNL!"

Andrei

29.06.2026

Concluzia lui Ivanel: Si femeile trebuie sa aiba putere de decizie in organizatiile formate numai din femei

Monica Săsărman, aleasă în funcția de vicepreședinte OFSD la nivel național

Andrei

29.06.2026

Nu inteleg cum puteti publica o stire asa fara continut informational. a trebuit sa dau google sa inteleg ce e ofsd

Monica Săsărman, aleasă în funcția de vicepreședinte OFSD la nivel național

Monica

28.06.2026

Săsărmanca, mătușa crizată cu andrele pierdute de nervi aleasă, mult succes spre uitare definitivă hienelor PSD ! Felicitată de big zero impostorul Ivan, mori de râs

Monica Săsărman, aleasă în funcția de vicepreședinte OFSD la nivel național

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing