Povestea Nataliei. S-a născut în Rusia, a trăit în Ucraina și războiul a adus-o în Bistrița (FOTO)

Între prima şi ultima bătaie a inimii, viaţa se întâmplă. Nu  ne întreabă, nu stă de taină şi nu se încumetă să ne zdrobească.  Cu fiecare lacrimă, ne clădeşte şi prin fiecare zâmbet ne aduce aminte că Soarele răsare iar.

Fiecare sfârşit vine cu un început, iar Natalia Kryhstalevich este pregătită prin dăruire, curaj, ambiţie şi sensibilitate să ne demonstreze că pasiunea ne poate vindeca rănile. De origini ruseşti, recent mutată în Bistriţa, Natalia vine cu o poveste extrem de interesantă. Despre cât de încurcate sunt drumurile sorţii şi cum ne regăsim pe noi înşine în situaţiile actuale  de criză, vom observa în cele ce urmează într-o poveste spusă pentru InfoBistriţa.ro.

1. Câteva lucruri despre tine.

  Cred că povestea mea este destul de interesantă. Sunt Natalia Kryshtalevich, am 35 de ani şi m-am născut în Rusia, unde am locuit ceva timp. Mama mea a fost profesoară şi datorită ei am avut foarte multe cărţi în casă, de aceea am început să citesc devreme şi să desenez, mereu am desenat bine.

2. Cum ţi-a afectat războiul viaţa? Unde erai atunci când a început totul?

Am început să mă cunosc cu Ucraina din cărţile lui N.V. Gogol. Mereu am avut prieteni care aveau rude în Ucraina. Aşa funcţionează viaţa, nu alegem unde să ne naştem, dar putem alege unde să ne trăim vieţile mai târziu.  Soarta m-a adus lângă soţul meu uncrainean. După nuntă, ne-am mutat în Odessa, oraş de care m-am îndrăgostit, simţeam că aparţin locului, însă războiul din Donbass a început şi am decis iniţial să rămânem în Ucraina.

3. Ce părere ai despre această situaţie?

A fost şi este o situaţie destul de dificilă. Foarte mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă. De asemenea, şi eu am luat-o de la capăt, la insistenţele părinţilor mei, am devenit contabil pentru ceva timp.  Mai târziu, am revenit la vechea mea pasiune şi am început să fac poze. În final, m-am oprit la pictură, realizând că încă din copilărie simţeam să pictez. Însă, războiul mi-a distrus planurile, asemenea multor oameni din ţara mea. Numesc Ucraina ţara mea deoarece sufletul meu aparţine acelui loc. Înainte de a avea un război la scară înaltă, nimeni nu avea idee ce o să se întâmple, de exemplu că agresorul poate arunca o bombă peste întreg oraşul. Am părăsit Odessa atunci când am simţit o teamă imensă şi nu am mai avut curajul să stau. Rudele mele au rămas în Odessa.

4. Cum ai ajuns în Bistriţa? Îţi place să locuieşti aici şi ce părere ţi-ai făcut despre România?

Cred că soarta m-a adus aici, unde am întâlnit o mulţime de oameni minunaţi. Cu ajutorul cărora am ajuns în Bistriţa şi le mulţumesc.  Nu am venit singură, am venit însoţită de căţelul meu, Patrokle. Îmi place foarte mult România, întreaga natură, munţii Carpaţi şi oamenii foarte drăguţi. Străzile sunt asemănătoare cu cele din Odessa. Mă consider un om norocos, plecând din Rusia în Ucraina am avut ocazia să văd faţa adevărului şi nu situaţia de la TV. Mă simt norocoasă să fiu în Bistriţa, mi-am făcut cât se poate de repede prieteni.

5. Ce planuri ai de viitor, îţi doreşti să rămâi în Bistriţa pentru o perioadă mai lungă? Spune-ne puţin despre arta ta.

Mă bucur că am putut pleca din acea stare de panică şi m-am putut regăsi în pasiunile mele: să fotografiez oameni şi să pictez. Mă inspiră natura, poveştile prietenilor postate pe reţelele sociale. Pictez orice: câini, flori, peisaje. Florile au cea mai mare însemnătate pentru mine, sunt mult mai complexe. Am vândut multe picturi de acest fel, una dintre ele a avut tema Ucrainei-galben şi albastru, această floare creştea sub pe o pânză neagră, semn că Ucraina va supravieţui şi va înflori. Mi-am pus întreaga pasiune în pictură încă de la început. Visul meu principal e ca războiul să se sfârşească. Am multe planuri legate de viaţă şi carieră, dar momentan rămân cu mine aceste lucruri, nu le verbalizez.

Interviu realizat de Gabriela Speriuș