Partidul UNIT, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu: „Vom decide numai după ce vom vedea programul de guvernare și echipa propusă”

Partidul UNIT, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu: „Vom decide numai după ce vom vedea programul de guvernare și echipa propusă”

Astăzi, 13 octombrie 2026, la ora 10:00, reprezentanții Partidului UNIT au avut o întâlnire cu premierul desemnat Luca Niculescu, în cadrul consultărilor pentru formarea viitorului Guvern.

Premierul desemnat ne-a prezentat principalele priorități pe care intenționează să le includă în programul viitorului Executiv: rectificarea bugetară, elaborarea bugetului pentru anul 2027, un plan de relansare economică, creșterea gradului de colectare a TVA, atragerea fondurilor europene pentru investiții, sprijinirea IMM-urilor, indexarea pensiilor și reducerea inegalităților sociale, într-o Românie în care rata sărăciei și riscul de excluziune socială rămân extrem de ridicate.

Sunt obiective pe care românii le așteaptă. Pentru UNIT însă, esențiale vor fi măsurile concrete, termenele și oamenii care urmează să le pună în aplicare.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții UNIT au prezentat premierului desemnat o serie de probleme pe care le considerăm urgente și pentru care așteptăm soluții clare din partea viitorului Guvern.

Schimbarea conducerii Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor și salvarea zootehniei românești: am solicitat soluții concrete privind conducerea ANSVSA și schimbarea actualei conduceri, în condițiile în care situația zootehniei românești este extrem de gravă, iar România se confruntă în continuare cu focare de rabie. În iulie 2025, România a înregistrat un caz mortal de rabie umană dobândită pe teritoriul țării, primul caz autohton confirmat în România după anul 2012.

Considerăm că sănătatea publică, siguranța sanitar-veterinară și protejarea crescătorilor de animale nu mai pot fi tratate superficial.

Digitalizarea reală a statului! Am cerut accelerarea digitalizării reale a serviciilor consulare, astfel încât românii din diaspora să nu mai fie obligați să piardă timp și bani pentru proceduri administrative care pot fi rezolvate electronic. În același timp, România are nevoie de interoperabilitate reală între sistemele informatice ale administrației publice locale și centrale. Nu este suficient ca fiecare instituție să își construiască propria platformă dacă aceste sisteme nu comunică între ele.

Pactul privind migrația: vrem să știm ce a negociat România! Am solicitat verificarea modului în care România și-a apărat interesele în cadrul aplicării Pactului european privind migrația și azilul. România se află la frontiera războiului din Ucraina și a gestionat, în ultimii ani, un număr foarte mare de persoane refugiate din această țară. Regulamentul european permite statelor care se confruntă cu presiune migratorie sau cu o situație migratorie semnificativă să solicite reducerea parțială sau chiar totală a contribuțiilor asumate în cadrul mecanismului european de solidaritate. Am cerut să ni se explice dacă România a solicitat utilizarea acestor mecanisme, ce a negociat și, dacă nu a făcut-o, de ce nu și-a apărat mai ferm interesul național.

Subvențiile pentru partide trebuie reconsiderate! Am transmis premierului desemnat că, într-o perioadă în care România se confruntă cu un deficit bugetar uriaș, actualul nivel al subvențiilor acordate partidelor politice nu se mai justifică. Înainte să ceri sacrificii pensionarilor, familiilor, antreprenorilor și angajaților, statul trebuie să înceapă prin a reduce cheltuielile politice care nu sunt absolut necesare. Acești bani trebuie îndreptați către domeniile în care există nevoi reale.

Persoane cu dizabilități, familii și natalitate! UNIT a cerut măsuri concrete pentru persoanele cu dizabilități, pentru integrarea acestora pe piața muncii și pentru reducerea birocrației care le afectează viața de zi cu zi.
Am cerut, de asemenea, un pachet serios de măsuri pentru creșterea natalității și sprijinirea familiilor cu copii. România nu își mai permite politici sociale fragmentate și ajutoare ocazionale. Avem nevoie de o strategie națională care să facă posibil și sustenabil pentru familii să aibă copii.

Măsuri urgente pentru criza energetică și prețul carburanților! Am solicitat viitorului Guvern măsuri urgente pentru protejarea românilor afectați de costurile energiei și ale combustibililor. Energia și carburanții se reflectă în prețul aproape fiecărui produs și serviciu. Dacă nu intervenim asupra cauzelor, întreaga economie va continua să suporte efectele.

UNIT se opune vânzării companiilor strategice ale statului! Parlamentarii UNIT au transmis fără echivoc că nu susțin vânzarea companiilor strategice de stat ca soluție pentru problemele bugetare ale României. Companiile de stat care funcționează prost trebuie reformate, nu înstrăinate. Consiliile de administrație trebuie reevaluate, criteriile de selecție trebuie schimbate, iar la conducerea acestor societăți trebuie numiți profesioniști care să le ducă spre performanță și profit, nu spre faliment. România trebuie să își păstreze controlul asupra companiilor strategice.
Homeschooling și cei aproximativ 11.000 de copii care nu mai apar în evidențele școlare

Am solicitat completarea cadrului legislativ privind homeschoolingul, astfel încât statul român să poată face o distincție clară între copiii care urmează în mod real o formă alternativă de educație și cei care, în fapt, au abandonat complet sistemul de învățământ.

Este nevoie de un mecanism real de monitorizare a situației fiecărui copil.

În contextul datelor privind miile de copii care nu mai apar în evidențele sistemului de învățământ, statul are obligația să știe unde se află acești copii și dacă dreptul lor la educație este respectat.

O soluție pentru criza de personal din justiție! Am discutat și despre criza tot mai accentuată de personal din sistemul judiciar. UNIT a propus analizarea schimbării modalității de admitere directă în magistratură, astfel încât examenul destinat profesioniștilor cu experiență juridică să fie construit diferit de concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Considerăm că experiența profesională reală trebuie evaluată corespunzător, fără diminuarea standardelor de competență și integritate necesare unui magistrat.

UNIT va decide după prezentarea programului de guvernare!

Am ascultat prioritățile prezentate de premierul desemnat și am transmis propriile noastre solicitări.
Nu vom da însă un cec în alb niciunui Guvern. Decizia parlamentarilor UNIT privind susținerea sau nesusținerea viitorului Executiv va fi luată după prezentarea programului de guvernare și a listei complete a miniștrilor.
Pentru noi contează nu doar ce promite un Guvern, ci cine își asumă aceste promisiuni, prin ce măsuri concrete, cu ce termene și cu ce resurse.

România are nevoie de un Guvern care să administreze, să reformeze și să livreze rezultate, nu de încă un program frumos scris care rămâne uitat după votul din Parlament.

Partidul UNIT – Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție UNIT pentru o Românie mai bună!

Biroul de Presă

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Flo

13.10.2026

Nu crește până la 6 lei, este propunerea de tarif maximal, asta nu înseamnă că atât o sa fie taxat km. De ce induceți lumea în eroare. Tariful efectiv va putea fi 4 lei/ km față de 3,39 tariful actual.

PROIECT. Tariful maximal pentru taxiurile din Bistrița ar putea crește până la 6 lei pe kilometru

Ciolac Manda

12.10.2026

Toți, dar toți PSD iștii care au „muncit pentru țară” s-au ales cu averi pentru generații, ei cică sunt social-democrați, de fapt niște urmași ai PCR-FSN-PDSR, niște bandiți fără scrupule și cu obrazul cauciuc de tractor. Impostori, fără,carte ipocriți, șna...

Se asfaltează o nouă stradă din municipiul Bistrița, în cartierul Unirea (VIDEO)

Marcel Ivan

12.10.2026

Să vă ia naiba de PSD că de 36 de ani „continuați munca” și suntem unde suntem, vai și amar, înafară de voi hoți pe persoană fizică ! Hienelor, las că vin alegerile !

Se asfaltează o nouă stradă din municipiul Bistrița, în cartierul Unirea (VIDEO)

Bigiu Valer

12.10.2026

Proiectul nu este initiat de primarie,este initiat de reprezentanti taximetristilor prin Camera Nationala filiala Bistrita Nasaud.Tariful maximal este de 6lei intrucat nu se va mai modifica in urmatori ani asa cum a fost si actualul tarif de 3.5lei stabilit in anul2018.Este o ano...

PROIECT. Tariful maximal pentru taxiurile din Bistrița ar putea crește până la 6 lei pe kilometru

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing