NEREGULI ÎN TRAFIC: Alte trei dosare penale întocmite de polițiștii bistrițeni
La data de 12 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au depistat și oprit în trafic pe un bărbat de 52 de ani, din Poienile Zagrei, care conducea un autoturism, deși consumase alcool. Bărbatul a fost depistat pe raza localității Nimigea de Jos, pe drumul județean 172, iar in urma verificărilor efectuate, polițiștii […]
La data de 12 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au depistat și oprit în trafic pe un bărbat de 52 de ani, din Poienile Zagrei, care conducea un autoturism, deși consumase alcool.
Bărbatul a fost depistat pe raza localității Nimigea de Jos, pe drumul județean 172, iar in urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.
****
La data de 14 iunie a.c., pe drumul județean 172E, în localitatea Lechința, polițiștii l-au oprit pentru control pe un tânăr de 23 de ani, din localitatea Enciu care conducea un autoturism, deși consumase alcool.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat și s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
****
La data de 15 iunie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 22 de ani, din Rodna, care conducea un autoturism pe o stradă din localitate.
A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul testării a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Accident rutier! A rupt un stâlp cu mașina
24.05.2026
ULTIMELE COMENTARII
Radu
28.05.2026In primul rând, este vorba despre listarea la Bursa de valori a unor pachete minoritare din companiile de stat şi nu de vânzarea companiilor de stat profitabile. In al doilea rând, încă din septembrie-2025 Asociația CFA România a realizat și lansat studiul „Listarea l...
Spaniolu
28.05.2026Țuța asta nu e condamnată definitiv cu mamă-sa pentru proxenetism ? Sau e opțională pușcaria? Că nu se mai înțelege nimic din „jurnalismul” de azi
Suciu Bogdan
26.05.2026Rușineeeeeeeee !!!!!!! Nu avem nimic in târgul ăsta , praf și decădere, Caracalul Ardealului, dar pe banii noștri vin hiene PSD și își fac hatârul și poftele... Las că vin alegerile bandiților !
Alexandra
26.05.2026Karacsony
la articolul 12 noi locuințe ANL de serviciu au fost finalizate în Bistrița (FOTO)
COMENTARII