Motociclistul care a lovit un copil era cunoscut ca vitezoman, deși nu avea permis! A fost lăsat acasă din arestul Poliției
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Rodna, a lovit grav un copil în vârstă de 5 ani, în localitatea Florești, comuna Nimigea, în data de 24 aprilie. Copilul a fost transportat la Târgu Mureș, la spital, cu un elicopter SMURD. După accident, tânărul ar fugit de la locul accidentului. Conform unor martori, […]
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Rodna, a lovit grav un copil în vârstă de 5 ani, în localitatea Florești, comuna Nimigea, în data de 24 aprilie. Copilul a fost transportat la Târgu Mureș, la spital, cu un elicopter SMURD.
După accident, tânărul ar fugit de la locul accidentului. Conform unor martori, acesta ar fi plecat spre Beclean, imediat după ce a lovit copilul, dar, când a văzut un echipaj de Poliție, s-ar fi întors. Se pare că a trecut chiar prin locul producerii accidentului, unde polițiștii investigau, mergând spre Năsăud. Nu a fost însă recunoscut, fapt ce i-a permis să meargă spre Năsăud. Nu a durat însă mult, până când polițiștii au luat imagini de pe camerele de supraveghere,l-au identificat în Năsăud și l-au urmărit, reușind să îl prindă în comuna Feldru.
Motocicleta pe care o conducea avea număr fals și el nu deținea permis de conducere pentru categoria respectivă. Cu toate acestea, tânărul conducea frecvent motocicleta pe drumurile publice, cu viteză, fiind văzut de mai multe persoane din județ, după cum relatează unii pe rețelele de socializare. De altfel, Leontin, tânărul care se află plasat sub control judiciar nu se sfia să posteze pe Facebook imagini cu motocicleta.
în 27.04.2020 ora 08:36:56 Stelian a scris:
Lasă un răspuns
Legea este numai pentru țigani
La altu nu se aplică .din cauza
Etniei.
în 27.04.2020 ora 07:03:05 Viktor a scris:
Lasă un răspuns
Daca a calcat un pui de cioara, nu e nici o paguba. Trebuie rariti intr-un fel sau altul. Tineti-va copii in casa, nu pe mijlocul soselei.
în 27.04.2020 ora 01:41:10 Claudiu a scris:
Lasă un răspuns
De nu se face dreptate facem noi ati promi sunt neam cu victima nici permis nici motocicleta matriculata nici asigurare daca facea asa ceva un tigan vinea politia repede si al calca in picioare rusine sa va fie uuuuu
în 03.04.2020 ora 03:07:20 Titi a scris:
Lasă un răspuns
Asta de 81 de ani de unde sa infectat doar nu a fost el in italia
în 26.04.2020 ora 22:02:22 PRECUP CRISTIAN a scris:
Lasă un răspuns
Pentu el nu este lege?sau are spate așa mi se pare?A NENOROCIT UN BIET SUFLETEL! NU MĂ MAI UIMEȘTE NIMIC IN ZILELE CARE LE TRAIM?DECI SUNTEM PE PAMANT ROMANESC NU??🤮🤮🤢🤢🤢
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Vasile Pop
22.07.2026Bună seara. Vrem să știm dacă s-a aflat identitatea persoanei decedate. Mulțumim.
la articolul Descoperire macabră într-o pădure de lângă Bistrița
Veteran
19.07.2026Soluția ar fi ca domnul ecologist Marius Bălan sa nu își mai bage nasul de cate ori se vrea sa se taie un copac din oraș ori să fie tras la răspundere pentru toate pagubele produse de aceștia când se prăbușesc incluși îndepărtarea lor sa ii fie imputată lui
la articolul Un alt arbore s-a prăbușit în parcul din Bistrița. Ce măsuri anunță primarul
Grindă - Beclean
18.07.2026Zero barat „ deputățelul ” Suciu, iar o dă pe jigniri și minciuni marca PSD, lasă că vin alegerile ! Rușine haita PSD cu Știucă în frunte !
la articolul Daniel Suciu: “Se adună asfalt pe străzile Bistriței”
Săsărman Moni
17.07.2026Hai sictir hienă PSD, întruparea ipocriziei, imposturii și infatuării, las că vin alegerile, hoților !
COMENTARII