Mirela Trăistaru și Doru Ilieș se alătură proiectului „Artă în drum spre casă”

Primăria Municipiului Bistrița vă invită marți, 22 septembrie 2026, ora 12:00, la sediul UTCN de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la o întâlnire dedicată celor doi artiști bistrițeni care se alătură demersului început în primăvara acestui an.

„Artă în drum spre casă” este un proiect organizat de un colectiv de artiști locali, cu susținerea Primăriei Municipiului Bistrița. Proiectul aduce reproduceri ale unor lucrări de artă în spațiul public, pe traseele pe care locuitorii le parcurg zi de zi. Fiecare prezentare este însoțită de informații despre artist și despre lucrare, oferind trecătorilor ocazia să descopere atât creația, cât și povestea din spatele ei.

Mirela Trăistaru, născută la Bistrița și distinsă în 2026 cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Bistrița, revine în orașul natal printr-o prezentare a creației sale în spațiul public. Lucrările sunt însoțite de un mesaj personal adresat trecătorilor, în care artista vorbește despre legătura sa cu Bistrița și despre pictură ca limbaj al emoțiilor.

Doru Ilieș, absolvent al Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița, participă cu lucrări din colecția „Clădiri istorice pe Via Transilvanica”. Realizată în pastel, seria aduce în atenție clădiri care păstrează memoria comunităților de pe traseul Via Transilvanica, printre acestea numărându-se și Biserica Evanghelică din Bistrița.

Pe parcursul unui an, proiectul propune transformarea orașului într-o galerie de artă neconvențională, accesibilă tuturor. Lucrările ies din spațiile obișnuite de expunere și devin parte din viața cotidiană a Bistriței. În același timp, proiectul pune în valoare artiști contemporani și emergenți și creează noi prilejuri de întâlnire între public și arta locală.

În cadrul evenimentului de marți vor fi prezentați cei doi artiști și lucrările prin care aceștia vor fi prezenți în oraș. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - antiecologist

22.09.2026

Ce față de măicuță spășită are mocârțanul ăsta ce scoate numai rumegușuri cum deschide gura, să îl crezi nu alta !

Zile suplimentare de concediu pentru angajații cu familii monoparentale. Proiectul a fost votat în Senat

Relea Piticu

22.09.2026

Ne închinăm lui Nicula piticul mârlan, noroc cu el și cu gașca de ipocriți impostori Ivan, Suciu, Moldovan, Săsărman și alți „ binefăcători” pe buzunarele noastre, dacă nu erau ei, eram terminați , hai sictir lichelelor !

Zile suplimentare de concediu pentru angajații cu familii monoparentale. Proiectul a fost votat în Senat

Ciolac Ivan

22.09.2026

Afară la gunoiul istoriei cu haita PSD a cărui „demn” reprezentant ești ! Nu mai vrem pomeni și hoții din banii noștri ! Mergeți la Marcel ursaru poate iși găsește diploma de bac ! Ajunge PSD ! PSD-ISTORIE !!!

Zile suplimentare de concediu pentru angajații cu familii monoparentale. Proiectul a fost votat în Senat

Radu

22.09.2026

Motto: “E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și când râde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mâinii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încât ai ce str...

Refuzată la Bistrița, primită cu brațele deschise la Cluj-Napoca! Anca Cârcu, invitat VIP la City Fashion Week

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing