FOTBAL. Arcadia Bistrița deschide înscrierile pentru grupa 2020–2021! Antrenamente la Școala Generală Nr. 4

Club Sportiv Arcadia din Bistrița anunță *deschiderea oficială a înscrierilor pentru grupa de copii născuți în anii 2020–2021, începând cu data de 3 martie, ora 18:00. Antrenamentele se desfășoară pe terenul sintetic din incinta Școlii Generale Nr 4 - Baza Real Sport.

Noua grupă este dedicată copiilor aflați la primul contact cu sportul organizat și pune accent pe *joacă, mișcare și dezvoltare armonioasă, într-un cadru sigur și prietenos.

Activitatea sportivă din cadrul clubului se desfășoară după metodologia „The Rada Way”, o abordare modernă de pregătire a copiilor, centrată pe dezvoltarea individuală, coordonare, încredere și plăcerea de a practica sportul, adaptată fiecărei vârste.

Totodată, Club Sportiv Arcadia are un contract de colaborare cu Academia Petrolul Ploiești, unul dintre cele mai cunoscute centre de formare din fotbalul românesc, colaborare care susține direcția educațională și sportivă a clubului și oferă un cadru solid de dezvoltare pentru copii.

„La această vârstă, nu vorbim despre performanță sau rezultate, ci despre bucuria mișcării, socializare și primele deprinderi sănătoase. Ne dorim ca cei mici să vină cu drag la antrenamente și să se dezvolte prin joc”, transmit reprezentanții Clubului Sportiv Arcadia.

Program antrenamente

* Marți și Joi
* Locație: terenul sintetic al Școlii Generale Nr. 4 Bistrița

Antrenamentele sunt adaptate vârstei și se desfășoară sub formă de jocuri și exerciții interactive, menite să dezvolte coordonarea, echilibrul, spiritul de echipă și încrederea în sine.

Înscrierile sunt deschise începând cu 3 martie, ora 18:00, iar locurile sunt limitate pentru a asigura atenția necesară fiecărui copil.

Părinții interesați pot obține informații suplimentare despre program și înscriere contactând Club Sportiv Arcadia prin canalele oficiale (Facebook, Instagram) sau la numărul de telefon 0742551437 - Andrei Olariu.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bogdănel Ciolacu

20.09.2026

Afară cu mafia PSD după 36 de ani de hoții și șmenuri, toți au vile și aroganțe, deloc din muncă ci din hoții de zeci de ani, la gunoiul istoriei cu voi hienelor !!!! Ați prăduit și distrus totul bandiților ! Ciuma roșie, la gunoi !

Gabriel Lazany, la recepția spitalului: "Bistrița va fi orașul în care merită să trăiești"

Leon

19.09.2026

Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...

Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului

Invanca - Beclean

19.09.2026

Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Barbie K

18.09.2026

Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing