Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului
Președintele Nicușor Dan a participat sâmbătă, 19 septembrie, la ceremonia dedicată finalizării proiectului integrat de modernizare și extindere a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița.
Șeful statului a luat loc între președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan și primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany.
La eveniment au fost prezenți numeroși reprezentanți ai administrației centrale și locale, printre care ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, foștii miniștri Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete, deputații Bogdan Ivan și Daniel Suciu, senatorul Cristian Nicula, fostul deputat Diana Morar, conducerea unității medicale, medici, primari din județ și consilieri. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți, ierarhul dăruindu-i o icoană managerului unității.
Evenimentul s-a desfășurat sub măsuri sporite de securitate asigurate de Poliție și Jandarmerie. În proximitatea spitalului, un grup de protestatari l-a huiduit pe șeful statului, cerându-i demisia, scandând „Turul 2 înapoi” sau ”Georgescu președinte” și afișând pancarte cu mesaje contestatare.
În discursul său, preşedintele Nicuşor Dan nu a mai respectat canoanele impuse pentru un asemenea eveniment, el făcând un apel la echilibru şi la recunoaşterea reuşitelor.
Nicuşor Dan (preşedintele României) : “Este esențial să ai un spital modern aproape de comunitate: o astfel de infrastructură atrage medici bine pregătiți și scurtează timpul de așteptare pentru cei aflați în suferință.
Nu doresc să intru în detalii tehnice despre sistemul sanitar, ci vreau să transmit un mesaj pe care îl consider important în aceste zile: trebuie să învățăm să ne bucurăm atunci când avem succese și să privim realitatea cu echilibru. Urmărind spațiul public, presa sau televiziunea, s-ar putea crea impresia că ne aflăm în pragul unei apocalipse. Nu este deloc așa.
Fără îndoială, România se confruntă încă cu corupția. Fără îndoială, există grupuri de interese care urmăresc propriul beneficiu în detrimentul binelui public. Desigur că am fi putut avansa mai rapid, am fi putut fi mult mai digitalizați și mult mai departe decât ne aflăm astăzi. Însă, atunci când obținem rezultate certe, este corect să le recunoaștem ca atare.
Aici au existat oameni care au avut la dispoziție fonduri europene, au avut termene-limită stricte și au reușit să se încadreze în ele. Acesta este un succes clar, iar astfel de exemple există în toată țara. Zilele trecute am participat la un summit în Ucraina, unde a fost prezent și președintele Serbiei. Acesta a călătorit cu avionul până la Suceava și de acolo a continuat drumul cu mașina; a declarat public, în cadrul conferinței de presă, că este profund impresionat de transformarea României în ultimii 20 de ani. Toate aceste progrese au fost realizate împreună, ca societate. Oamenii de aici au muncit, au întocmit studii de fezabilitate, au derulat proceduri complexe de achiziție publică. De aici vine speranța noastră.
Cu siguranță am fi putut parcurge acest drum mai repede și nu pretinde nimeni că totul este perfect. Însă o privire echilibrată asupra punctului în care ne aflăm ne va da forța de a construi o societate mai bună pentru noi și pentru generațiile viitoare. Felicitări încă o dată pentru această realizare!”
Trebuie ştiut faptul că:
Proiectul integrat de la SCJU Bistrița a fost finalizat într-un interval de trei ani și nouă luni, având o valoare totală de 669,2 milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), completată de alocări guvernamentale prin Ministerul Sănătății și cofinanțare locală asigurată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița.
Pavilionul nou: Are o structură dispusă pe șapte niveluri (două subsoluri, parter și patru etaje), conectat de clădirea existentă printr-o pasarelă suspendată. Noul corp găzduiește peste 20 de specialități medicale. Unitatea a fost inaugurată oficial în 19 decembrie 2025, fiind primul spital nou ridicat în România prin fonduri PNRR.
Modernizare și dotare: Lucrările au inclus reabilitarea termică și funcțională a corpurilor vechi de clădire, achiziția de aparatură medicală de ultimă generație și implementarea de soluții pentru digitalizarea fluxurilor spitalicești.
în 19.09.2026 ora 16:37:41 Leon a scris:
Lasă un răspuns
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai fusese inaugurat odata pe 19 decembrie 2025, acesta venea după ce cu o zi înainte, participase la Summitul cu liderii țărilor din Carpați, găzduit de Ucraina. In timpul Summitului din Ucraina, Nicușor Dan a fost surprins în timp ce își aranja șosetele chiar în primul rând, lângă Volodimir Zelenski. (Vezi: https://ziare.com/nicusor-dan/sosete-volodimir-zelenski-2036290) De altfel, Președintele României nu este la prima stângăcie de acest fel. Cu ceva timp în urmă Petrișor Peiu , liderul senatorilor AUR atrăgea atenția asupra altor gesturi ale lui Nicușor Dan: „Are un comportament bizar, ca să nu zic alceva. La vârsta de 50 de ani cam înveți să te stăpânești să nu mai faci gesturi precum scobitul în nas sau întorsul aiurea pe covoare oficiale, ba dai mâna cu lideri străini, ba nu dai mâna. Sunt totuși stângăcii sau bizarerii, comportament excentric care nu este justificat la vârsta, cred că are 50 de ani domnia-sa, și mai ales în poziția asta” (Vezi: https://www.mediafax.ro/politic/peiu-despre-nicusor-dan-la-50-de-ani-inveti-sa-te-stapanesti-sa-nu-mai-faci-gesturi-precum-scobitul-in-nas-23727954)
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Leon
19.09.2026Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...
la articolul Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului
Invanca - Beclean
19.09.2026Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
Barbie K
18.09.2026Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
Tigaie Radu
18.09.2026Da tu ce ai pus pe primul loc cand ai șmenuit postul de senator ? Țara, ai? Auzi la el vrea stabilitate, „a mai transmis senatorul” stabilitatea lui și a celor ca el, cică el face apel la dialog, el care este un bombardier șnapan, Nicula senatore = Brânzovenescu 2026
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
COMENTARII