A băut bine și s-a urcat la volan, dar a fost oprit de polițiști
Aseară, în jurul orei 23.50, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier desfășurate pe Drumul Național 17, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnalele regulamentare de oprire unei autoutilitare care circula pe Valea Străjii. Acesta și-a continuat deplasarea, fiind oprit de polițiști imediat, după aproximativ 500 de metri. Polițiștii l-au identificat pe conducătorul […]
Aseară, în jurul orei 23.50, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier desfășurate pe Drumul Național 17, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnalele regulamentare de oprire unei autoutilitare care circula pe Valea Străjii. Acesta și-a continuat deplasarea, fiind oprit de polițiști imediat, după aproximativ 500 de metri.
Polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto ca fiind un bărbat de 46 de ani, din Piatra Fântânele, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,85mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Paul
14.11.2026Dincolo de actul condamnabil de vandalism pe domeniul public din patrea unor indivizi certați cu legea rămâne incapacitatea de acțiune din partea organelor locale abilitate cu paza și prevenirea unor astfel de fenomene. Pe de altă parte, chiar dacă zona centrală a ora...
Bred Pit - Ciosa
13.11.2026Sper că accesul va fi cu scanare de retină, altfel vă rad ciorile locale fripturile, cârnații și ce mai e, între două ședințe de alba-neagra. CFR cel mai bine ar fi desfințat, este doar o gaură neagră imensă platită din banii noștri, VRG face un ban cinstit tot di...
la articolul Firma VRG Bistrița modernizează noile vagoane restaurant ale trenurilor din România (FOTO-VIDEO)
Ivan Turbină
13.11.2026Abia așteptăm să vedem acest magnific grup statuar, plin de rahat de ciori, chiștoace și pungi kfc, primarul ăsta cocalar are impresia că totul e cum vede el dimineața când se dă jos pe dreapta din pat. Aspiratoare subterane de gunoaie selective, vaporașe pe râu, lin...
la articolul O fotografie celebră va fi transpusă în bronz şi amplasată în centrul Bistriţei
Bălan Marius -Cloșca- antiecologist
13.11.2026Sper că s-a săturat de condus vițica domnului ! Înainte să omoare pe cineva...
la articolul Cum s-a produs accidentul din Viișoara. La volan era o tânără de 20 de ani
COMENTARII