Zeci de tineri se droghează în Feldru? Ce le cere un fost primar deputaților bistrițeni

Fostul primar PSD al comunei Feldru, Ștefan Sângeorzan (2000-2012) scrie pe pagina sa de socializare că îi provoacă pe cei trei deputați bistrițeni într-o problemă delicată, cea a drogurilor. Sângeorzan spune că, doar în comuna Fledru ”știu zeci de cazuri, unele depistate, dar cele mai multe nu”.

Ce le cere Sângeorzan celor 3 deputați?

O lege anti-drog: ”Pentru limitarea traficului de droguri sunt organe abilitate, care așteaptă de peste 3 ani elaborarea Legii care să-i ajute în dificila lor misiune, dar această lege zace abandonată în parlament. Din acest motiv fac publică această provocare pentru deputații noștri. Cu cât întârzie emiterea acestei legi, cu atât vor fi mai multe vieți distruse”, scrie Sângeorzan.

ȘTEFAN SÂNGEORZAN: Droguri și politică.

Uite fac o provocare publică pentru domnii deputați Bogdan Ivan Gruia, Daniel Suciu și Diana Morar, deoarece ei sunt la putere și depinde și de votul lor. Da, despre droguri e vorba. Un subiect foarte important, dar despre care doar se vorbește și se face foarte puțin. Consumul de droguri a luat amploare de nedescris. Doar în comuna noastră știu zeci de cazuri, unele depistate, dar cele mai multe nu. Ieri am întâlnit un copil, n-are 18 ani, pe care nu l-am văzut de mult și era să nu-l recunosc. A plâns, a recunoscut că se droghează, regretă dar e greu să se lase, deoarece știți cât e de greu. Nu vreau să dezvolt subiectul, nu sunt specialist în domeniu, dar o știm cu toții cât rău fac drogurile. Pentru limitarea traficului de droguri sunt organe abilitate, care așteaptă de peste 3 ani elaborarea Legii care să-i ajute în dificila lor misiune, dar această lege zace abandonată în parlament. Din acest motiv fac publică această provocare pentru deputații noștri. Cu cât întârzie emiterea acestei legi, cu atât vor fi mai multe vieți distruse. Vă pasă de viețile tinerilor, de dramele părinților, sau doar de voturi? Întreb, nu acuz. Știu că urmăriți postările mele, domnilor deputați. Aștept public răspunsul dumneavoastră. Mulțumesc anticipat.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing