Weekend de sărbătoare la Silivașu de Câmpie. Mircea Bravo, Florentina & Petre Giurgi și mulți alți artiști
Comuna Silivașu de Câmpie se pregătește de unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. În perioada 25-26 iulie, vor avea loc Zilele Silivașului 2026, o sărbătoare dedicată comunității, care îmbină divertismentul, tradițiile și voia bună într-un program spectaculos.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediției din acest an va fi prezența îndrăgitului Mircea Bravo, care va urca pe scenă sâmbătă, 25 iulie. Cunoscut pentru umorul său și pentru proiectele care au cucerit milioane de români, Mircea Bravo va aduce zâmbete publicului și va prezenta proiectul de film „Nuntă pe bani”, înaintea concertelor programate în aceeași seară.
Atmosfera va continua cu un concert live susținut de artiști apreciați de publicul tânăr, printre care Șușanu, Monica Sandor, Andreia, K4SY și DJ Emil Lassaria, promițând o seară plină de energie și distracție.
Duminică, 26 iulie, accentul se va muta pe tradițiile autentice ale zonei. De la ora 14:00 va avea loc Festivalul Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie, ajuns la ediția cu numărul 54, unul dintre cele mai longevive evenimente folclorice din județ.
Invitații speciali ai zilei vor fi Florentina și Petre Giurgi, alături de formația lor, artiști îndrăgiți pentru repertoriul autentic și spectacolele de folclor. Pe scenă vor mai urca Ceterașii de la Gherla și Raul Oltean, Ansamblul „Dor de pe Câmpie”, precum și Nicu Cioancă și formația, într-un program dedicat iubitorilor de muzică populară.
Programul începe încă de sâmbătă dimineață, cu Cupa Silivașului la minifotbal, urmată de un spectacol pentru copii, iar duminică, înaintea festivalului folcloric, va avea loc și sfințirea Monumentului Eroilor Grăniceri, un moment cu o puternică încărcătură simbolică pentru comunitate.
Organizatorii îi invită pe localnici și pe toți cei care doresc să petreacă un weekend memorabil să participe la Zilele Silivașului 2026, un eveniment care promite spectacole de calitate, artiști cunoscuți, tradiții autentice și surprize pentru toate vârstele.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII