VIDEO - Ce s-a întâmplat cu ursul care a apărut în Bistriţa
Joi seara un apel la 112 anunța prezența unui urs în zona pasarelei situate pe DN 17, la limita dintre cartierul Viișoara și municipiul Bistrița. ISU Bistrița-Năsăud a transmis un mesaj prin sistemul Ro-Alert, cu recomandarea unor măsuri de autoprotecție. Echipa de intervenție s-a deplasat la fața locului iar pentru a limita pericolul, jandarmii au utilizat semnale acustice și luminoase, pentru a determina ursul să se îndepărteze către pădure.
"De asemenea, echipajul de jandarmi a verificat și monitorizat și zonele apropiate, intervenția încheindu-se după aproximativ două ore, fără probleme.
La fața locului a fost constituită echipa de intervenție formată din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, astfel cum este prevăzut în Ordonanța De Urgență nr. 81 din 21 iulie 2021- privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Recomandăm cetățenilor ca în astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune viața în pericol, să își asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător și să respecte recomandările din mesajele Ro-Alert”, a transmis Jandarmeria Bistrița.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII