USR Bistrița-Năsăud, reacție privind propunerea pentru Avocatul Poporului

USR Bistrița-Năsăud a transmis un comunicat de presă prin care "dorește să clarifice câteva aspecte legate de materialul transmis de domnul deputat Andrei Csillag".

"USR propune pe Roxana Rizoiu pentru funcția de Avocat al Poporului, o profesionistă recunoscută, cu expertiză solidă în drepturile omului și integritate profesională. Funcția presupune mecanisme legale care asigură independența și imparțialitatea, iar experiența Roxanei Rizoiu îi conferă toate calificările necesare.

Cine este Roxana Rizoiu: expertă în drepturile omului, cu două mandate de Agent Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, carieră curată și independentă politic. A format generații de judecători și procurori la Institutul Național al Magistraturii, a fost implicată în schimbări legislative pentru prevenirea încălcării drepturilor cetățenilor și conduce programe de dezvoltare profesională într-una dintre cele mai respectate case de avocatură din țară, lucrând și pe proiecte de AI juridic.

Orice contribuție financiară făcută în campanii electorale este legală, transparentă și declarată. Nu există niciun conflict de interese care să afecteze independența Roxanei Rizoiu în exercitarea atribuțiilor publice.
Alegerea persoanelor pentru funcții publice în USR se face pe baza experienței, competenței și integrității, nu pe baza relațiilor politice sau favorurilor", a transmis USR Bistrița-Năsăud.

"Miniștrii USR au început o activitate concretă: curățenie reală în instituții și companii de stat, reducerea risipei de bani publici, lansarea reformelor amânate ani de zile și consolidarea poziției României la masa marilor parteneri internaționali. Ne reafirmăm angajamentul față de cetățeni: vom susține întotdeauna oameni competenți, independenți și dedicați interesului public. Criticile constructive sunt binevenite, însă dezinformările și insinuările trebuie corectate", a transmis USR. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing