Un tânăr din Viile Tecii a fost reținut 24 de ore pentru că a ucis câinele unui localnic

Tânăr cercetat pentru uciderea animalelor cu intenție, reținut pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud

Astăzi, 11 octombrie, în baza probatoriului administrat într-o cauză penală aflată în instrumentarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 18 ani, din Viile Tecii.

 

Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205 din 2004, privind protecția animalelor.

 

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, la data de 5 octombrie a.c., tânărul ar fi lovit un câine de talie mică care aparținea unei familii din Viile Tecii. Din nefericire, în urma leziunilor suferite, acesta a decedat.

 

Tânărul bănuit de comiterea faptei se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de mâine, 12 octombrie, va fi  prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

 

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud.

 

Etichetele acestui articol sunt Viile Tecii Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing