Un tânăr a fost găsit inconștient pe stradă

Jandarmii bistrițeni au intervenit duminică seară pentru a acorda primul ajutor unui tânăr găsit inconștient pe un trotuar din municipiul Bistrița.

Incidentul a avut loc în jurul orei 21:30, pe strada Gheorghe Șincai, unde un echipaj de jandarmi aflat în patrulare a observat o persoană întinsă pe trotuar.

În urma verificărilor, a fost identificată o persoană de sex masculin, în vârstă de 30 de ani, care se afla în stare de inconștiență, însă prezenta funcții vitale. Jandarmii au intervenit imediat și i-au acordat primul ajutor prin poziționarea victimei în poziția laterală de siguranță. Ulterior, aceștia au solicitat sprijin medical.

La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, care a preluat persoana și i-a acordat îngrijiri de specialitate. Până la momentul transportului către unitatea medicală, bărbatul și-a recăpătat starea de conștiență, fiind ulterior dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru investigații suplimentare.


Persoana nu prezenta urme vizibile de violență.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing