Un tânăr a fost bătut cu bestialitate în fața unui club din Bistrița

Un tânăr de de 20 de ani, din Bistrița, a fost bătut în fața unui club din oraș.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, în fața clubului RING din Bistrița, situat lângă Sala Polivalentă. În jurul orei 02.30, când a izbucnit o altercație între tânărul student și alți tineri aflați în locație. În urma conflictului, tânărul a fost bătut cu bestialitate, având nevoie de internare în spital. Mama sa a adus în atenție scandalul pe pagina de facebook, precizând că băiatul a fost bătut cu pumnii și picioarele în față și că viața lui a fost pusă în pericol. Disperată, femeia a cerut ajutorul oamenilor pentru a-i găsi pe toți cei implicați în altercație.

Poliția a identificat unul dintre agresori, acesta fiind minor.

În dimineața de 30 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, un tânăr de 20 de ani, din Bistrița a sesizat, prin 112, faptul că în timp ce se afla în apropierea unui club din Bistrița, a fost agresat fizic.

În urma verificărilor, în aceeași zi, polițiștii au identificat un tânăr de 16 ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost sancționat contravențional, conform Legii 61/1991. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, în cadrul dosarului penal întocmit pentru lovire sau alte violențe“, a precizat purtătoruld e cuvât al poliției pentru Observator BN.

Mulțumesc frumos fiecăruia în parte pentru sprijinul acordat, pentru mesajele de incurajare și susținere, pentru informațiile furnizate. Fiecare informație adunată de la unii/alții au condus la găsirea autorului principal al agresiunii și încă al unuia dintre ei.

Este doar o chestiune de timp până se va afla cine au fost și ceilalți doi.Lasam ancheta sa decurgă.

Dumnezeu sa va binecuvânteze pe toți.

Trag un semnal de alarma la ceea ce se poate întâmpla dacă autoritățile nu intervin sa faca razii,controale, în cluburi, unde se dau gratis băuturi alcoolice minorilor în preajma unor evenimente ca acesta de ” 1MAI” si nu doar.


Sa nu mai vorbesc de consumul de substanțe care în combinație cu alcoolul poate declanșa la tineri stări incontrolabile care pot degenera în situații de genul celei în care se afla David.


Majoritatea avem copii și toți sunt ” buni, de treabă, premianți, olimpici, sportivi de elita unii campioni la diverse sporturi…olimpiade” , însă nu știm cum se manifestă în grup sub influenta alcoolului și nu numai, a spiritului de turma.


Oricât ne străduim sa ii protejam nu ajunge dacă nu ne ajuta și societatea, autoritățile. 
Pot ieși pe ușa oameni și sa se întoarcă neoameni sau in cel mai rău caz sa nu se mai întoarcă…

De la un schimb de replici sa se ajungă la agresiune și alte violente la doar 15,16 ani se pare ca e doar un pas…pana la fatalitate.

E ușor sa devii agresiv, violent sa faci rău pentru ca nu ai avut discernământ în acele momente, care cică te scuza, însă greul, consecințele abia după urmează pentru cel care a rămas cu traume de reparat * dureri, spitalizare, operații, transfer între spitale, traume, recuperare, eventuala pierdere a cursurilor, examenelor …a activităților ulterioare”

Toți greșesc chiar și copilul meu…si la cei cca 21 de ani cati are inca ma lupt sa ii explic consecințele fiecărei greșeli…il bat la cap, il stresez cum ca nu trebuie sa faca aia si aia pentru că…insă dacă situația degenerează și toată lumea sta și privește, nu se intervine…de catre autoritati mai ales când se știe politica cluburilor la evenimente, atunci tu ca părinte ce poți face…


Mulțumesc fetei care i-a dat apa la David când a căzut jos, băiatului….care a chemat taxi si l-a ajutat sa urce in el, pentru ca anumiti domni taximetriști au refuzat sa îl urce în mașină ca pătează cu sânge, ii sunt recunoscătoare prietenului din copilarie care l-a însoțit la spital si a stat cu noi restul noptii pana dimineata, ajutandu-ne in incercarea de a afla autorii agresiunii, iar celor care nu au văzut și s-au făcut câ nu vad…sa rămână orbi pentru totdeauna…


Nu judec…însă ne ies copiii din casa și nu știm mare/mic ce li se poate întâmpla pt ca autoritățile nu intervin…iar oamenii se tem…


Despre asta vorbim …teama de a interveni ca să nu pățești și tu ceva …peste 2 săptămâni.

Sa nu-ti vina ție rândul…ca te-ai băgat.

Trist si revoltător.


Da…o sa zică mulți: de ce ii lasam sa iasa,sa mearga in cluburi, in loc sa rămână acasă, ..etc…Părinții îs de vina mereu….Meseria de părinte e cea mai grea. Nimeni nu te învață nimic…


Și noi am fost tineri, am iesit, dar dacă ne prindea o anumita ora pe strada eram legitimați.Era disciplina ….Știam ca dacă facem aia și aia se lasă cu urmări…


Acum se permit de toate…fără limite.


Hai sa ii ținem izolați si sa lăsăm actele de vandalism sa ia amploare…sa-si deie în cap de la o vorbă…sa încurajăm consumul de toate cele.


Dacă nu luam atitudine si nu se implica cei plătiți din banii noștri mâine poate urma un alt copil, tânăr, minor sau adult…poate fi dezastruos….chiar fatal. 
Gânduri de bine tuturor“, a scris mama tânărului pe facebook.

COMENTARII

Ta

în 03.05.2023 ora 14:54:02 Tacutul a scris:

Lasă un răspuns

Asae ești cumva unul din cei 4; dacă nu atunci chiar nu te duce capul deloc ;deci dacă nu e sfânt poate să-l nenorocească că și-o merit? oare unde trăim?

Io

în 03.05.2023 ora 07:39:28 Ion a scris:

Lasă un răspuns

Barurile de noapte ocuri ale pierzaniei,cum sa te distrezi imbubantute cu alcol?

AS

în 02.05.2023 ora 23:06:06 ASAE a scris:

Lasă un răspuns

Nici el nu e vreun sfant, daca is vedea de treaba lui era bine mersi, dar stie lumea prin oras ce hobby uri are.

U

în 03.05.2023 ora 21:45:20 Un părinte revoltat a scris:

Lasă un răspuns

Cu siguranță nu ști ce vorbești. Probabil ești unul din cei 4 " sfinti" , care au dreptul sa atenteze la viata oricui considera ei.Poate data viitoare umezi tu dacă așa gandesti. Stai liniștit " orice nas își are nașul " . Batausului te asigur nu ii este comod, cu un dosar penal pe rol daca băiatul nu renunță la plangere ; e cu un viitor sub semnul întrebării ....În plus și intr-un animal dacă dai te sancționează " Protecția animalelor" ! Nimeni nu merita sa fie agresat în halul asta. Nu cred ca ti-ai dori sa fi in locul băiatului, care e la Cluj in spital in așteptarea unor interventii chirurgicale care ii pun in pericol ochiul. Asa ca hai nu va jucati cu viața nimănui. Nu sunteți Dumnezeu sa decideti pe viata nimanui si nu traim in jungla.

Au

în 04.05.2023 ora 20:13:28 Al u a scris:

Lasă un răspuns

Ei nui chiar asa...o altercatie care se termina asa cu spitalizare nui ok deloc...pt ca daca asa merge treaba si cineva imi bate copilul..se termina grav . Daca batausii astia cred ca doar ei stiu sa bata, nui asa..pt copilul indiferent cine ar fii agresorul iti spun 100% ca il rezolv...iti garantez ca nimeni in lume nu da cu pumnul cum dau eu cu ranga...una ii dau si s-a terminat şmecheria...cand bati copilul cuiva tre sa stii ca se poate ajunge la belele nasoale...asa ca cel mai bine sa gandesti inainte...MINTEA CONDUCE PUMNUL...NU INVERS

Da

în 06.05.2023 ora 20:45:41 Dab a scris:

Lasă un răspuns

Revoltător! Sub influența alcoolului? Să nu mai spunem de droguri ....e plin orașul de drogați.

AS

în 06.05.2023 ora 23:36:11 ASAE a scris:

Lasă un răspuns

@Un părinte revoltat Nu sunt unul dintre cei 4. Da, clar ca nu imi doresc sa fiu in locul lui, dar suma alegerilor pe care le a facut l a adus aici, era inevitabil si chiar nu vb in necunostiinta de cauza. Cand ai datorii la jumatate din baietasii orasului si nu pentru pufuleti, la ce te poti astepta?


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

cetateanul Kane™

26.01.2026

Din presa adunate: Afacere româno-moldo-ucraineană Vizant a fost consultant în Administrația Prezidențială de la Chișinău și apoi secretar al Comisiei Electorale Centrale, pe vremea președintelui comunist Vladimir Voronin. Ulterior, el a condus Administrația de Stat...

Cine sunt antreprenorii care intenționează să construiască un aeroport în Bistrița-Năsăud

Virgil Rus -profesor sportiv

26.01.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele Bălane taică și iar scoți rumegușuri pe gură, păi nu-i frumos... Ce-ar fi să dispari la doctor pentru o clismă urgentă?

De ce a plecat Nicolae Pavelean din USR: "Partidul și-a pierdut direcția" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing