Un cunoscut preot din Bistrița a încetat din viață

Un cunoscut preot din Bistrița a decedat.

Cu durere în suflet, vă anunțăm trecerea la Domnul a P. C. Pr. Ioan Pintican, cel care a ctitorit biserica cu hramul "Sf.Ap.Andrei" ( Apolo) din Bistrita. 
SLUJBA DE PRIVEGHI va avea loc SĂMBĂTĂ LA ORA 19:00 oficiată de Preasfințitul Părinte BENEDICT BISTRIȚEANUL, iar 
SLUJBA DE ÎNMORM NTARE va avea loc DUMINICĂ LA ORA 15:00, la biserica "Sf. Ap. Petru, Pavel și Andrei" și va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, 
Regretăm plecarea prematură a colegului, prietenului, omului de aleasă omenie a părintelui Ionel Pintican!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Protopopiatul Ortodox Bistrița 

Preot Ioan PINTICAN s-a născut la 16 iulie 1954, în localitatea Archiud, com. Teaca, jud. Bistrița-Năsăud, într-o familie de țărani evlavioși cu dragoste și dăruire pentru Biserica și glia strămoșească.
Școala generală de opt clase a urmat-o în satul natal (1961-1969), apoi, la îndemnul mamei Letiția, care i-a îndrumat pașii spre Sfânta Biserică, din fragedă pruncie, în urma examenului de admitere la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, a fost declarat admis, unde între anii 1969-1974 s-a format și oțelit pentru misiunea aleasă, fiind declarat al 5-lea din 55 de absolvenți.
După absolvirea Seminarului din Cluj a susținut examenul de admitere la Institutul Teologic Universitar din Sibiu și a fost declarat admis. Potrivit orânduielilor vremii, a satisfăcut stagiul militar cu termen redus (9 luni).
Între anii 1975-1979 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, unde a obținut în anul 1979 titlul de licențiat în Teologie, cu lucrarea Valoarea morală a Tainei Sfintei Euharistii pentru viața creștinului, susținută la Catedra de Teologie Morală sub îndrumarea P.C. Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, primind calificativul „foarte bine”. În același an a susținut și examenul de capacitate, obținând același calificativ „foarte bine”.
În 2 Martie 1980 prin purtarea de grijă a Înalt Prea Sfințitului Părinte Arhiepiscop Teofil a fost hirotonit preot pe seama parohiei Teaca, protopopiatul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud. 
În parohia Teaca a păstorit timp de 12 ani (1980-1991) unde cu ajutorul lui Dumnezeu a reușit într-o perioadă de încercări și ostilități pentru Biserică și într-o localitate cu populație mixtă (4 culte istorice și 2 culte neo-protestante) să împlinească tot ce era necesar administrativ, gospodăresc și spiritual. A acordat o atenție deosebită slujirii și catehizării credincioșilor cu predilecție a tinerilor, mai ales la Slujba Vecerniei din cursul vacanțelor de vară.
În luna iulie anul 1990 a urmat cursurile de Metodologie și Didactică,
pentru predarea Religiei în scoală, la Institutul Teologic Universitar din București, obținând Atestat în acest scop.
În luna septembrie 1990, în urma propunerii și a votului personal al preoților din Protopopiatul Bistrița a fost numit de către ÎPS Arhiepiscop Teofil inspector eparhial, funcție pe care a îndeplinit-o într-o perioadă de mari frământări și transformări pentru Biserică și Neam, concomitent cu cea de paroh de la parohia Teaca până în luna iulie 1992. S-a retras la cerere din funcția de inspector eparhial, iar în luna noiembrie 1992, în urma concursului susținut la Centrul eparhial, a fost numit preot – paroh la parohia nou-înființată „Sf. Ap. Andrei” din municipiul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud. La parohia „Sf. Ap. Andrei”, împreună cu fratele de slujire Preotul Bretfelean Simion, a amenajat o Capelă într-o modestă casă cantorală și apoi împreună cu obștea credincioșilor, care deși aparțin unei categorii sociale precare, a conturat mai întâi Biserica vie, dar și locașul de cult într-o formă arhitecturală aleasă, în stil bizantin, care a fost dotată cu toate cele necesare unei slujiri decente și împodobită cu o frumoasă pictură în stil neobizantin. 
Biserica nou construită cu hramul „Sf. Ap. Petru, Pavel și Andrei” din municipiul Bistrița, str. Andrei Mureșanu nr. 2 a fost împlinită prin slujba de Sfințire oficiată de ÎPS Arhiepiscopul Bartolomeu în ziua de 29 iunie 2003.
În municipiul Bistrița până la numirea preoților misionari de la spital (1996) și la Căminul de bătrâni (1998) a acordat slujire și asistență socială celor instituționalizați acolo.
Pentru activitatea misionar-pastorală și administrativă ÎPS Arhiepiscopul Bartolomeu i-a acordat distincția de iconom (1996) și de iconom stavrofor în anul 1998 și purtător de bederniță din anul 2003.
    A slujit la Biserica Ortodoxă „Sf. Ap Petru Pavel şi Andrei”, Bistriţa, până în 01 decembrie 2020, răspunzând cu dragoste şi dăruire la necesităţile credincioşilor, instituţiilor şi organizaţiilor sociale şi culturale, străduindu-se să-şi facă pe cât posibil „slujba deplin”, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.
    Veșnica lui pomenire!


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca

27.10.2026

Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Ivanca

26.10.2026

Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !

Deputatul PSD Bogdan Ivan a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Primul meu gând a fost la Bistrița-Năsăud"

Ivan Turbină

26.10.2026

Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing