Un bistrițean a anunțat un jaf armat la 112! Ce au depistat polițiștii la fața locului
La data de 18 martie a.c., polițiștii au intervenit, ca urmare a unui apel efectuat prin 112, în jurul orei 16.00, prin care un cetățean sesiza faptul că, în apropierea unui supermarchet din Bistrița a avut loc un jaf armat, după care a închis. La fața locului au ajuns în scurt timp mai mulți polițiști […]
La data de 18 martie a.c., polițiștii au intervenit, ca urmare a unui apel efectuat prin 112, în jurul orei 16.00, prin care un cetățean sesiza faptul că, în apropierea unui supermarchet din Bistrița a avut loc un jaf armat, după care a închis.
La fața locului au ajuns în scurt timp mai mulți polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița care au constatat faptul că cele sesizate nu se confirmă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de la Ordine Publică l-au identificat pe apelant, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Bistrița.
Acesta a fost depistat rapid de o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud. A fost condus la sediul Poliției, unde a fost sancționat contravențional pentru alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, cu amendă în valoare de 5000 de lei.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Bărbat accidentat grav cu un tractor
17.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
Iuliu
19.10.2026Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
La Funtaine
19.10.2026Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță
Năstase Liviu
19.10.2026Aceste hiene PSD, fără carte, fără educație dar tupeu cât cuprinde, zeci de ani au spoliat/furat/supt țara asta amărâtă și tot nu le ajunge ! Să de Domnul de sus să dispăreți la tomberonul istoriei pentru totdeauna, bandiților !
COMENTARII