Un bărbat a fost luat cu mascaţii, în Bistriţa, după ce a făcut scandal (VIDEO)

Agitaţie mare, duminică seara, pe strada Ursului din municipiul Bistriţa, unde mai multe echipaje de Poliţie au fost prezente. Un bărbat a fost ridicat, încătuşat şi luat de forţele de ordine.

Din informaţiile martorilor, bărbatul ar fi făcut scandal şi le-a adresat injurii forţelor de ordine. A fost nevoie de intervenţia "mascaţilor", care au pătruns în clădire, au rupt un grilaj de la balcon, l-au încătuşat pe bărbat şi l-au dus la secţia de Poliţie.

*Un bărbat care a provocat scandal a fost reținut de polițisti*

La data de 8 aprilie a.c., un agent al unei societăți de pază a sesizat,  prin S.N.U.A.U. 112, faptul că în incinta unui local din municipiul Bistrița, o persoană provoacă scandal. Ulterior, bărbatul în cauză a urcat în apartamentul în care locuiește, în imediata apropiere a localului, unde a continuat să se manifeste agresiv.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Poliției Municipiului Bistrița și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi. A fost identificat bărbatul în cauză ca fiind în vârstă de 34 de ani din Bistrița. Acesta se afla în stare avansată de ebrietate și se manifesta agresiv, adresând injurii și amenințări și aruncând cu obiecte de la balconul locuinței.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, fiind reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 8 aprilie, acesta va fi prezentat Parchetulului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investiții Criminale, pentru comiterea infractiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing