Un arbore mare s-a prăbușit peste locul de joacă din parcul municipal din Bistrița

În timpul nopții, un arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din Parcul Municipal, în zona Hotelului Metropolis. Din fericire, incidentul s-a produs când locul de joacă era gol. Dacă s-ar fi întâmplat în timpul zilei, consecințele puteau fi dramatice.

Anunțul a fost făcut chiar de primarul Bistriței, Gabriel Lazany, cel care a subliniat faptul că, în ultima perioadă, municipalitatea a început un amplu proces de toaletare și eliminare a arborilor care prezintă risc pentru siguranța oamenilor. ”Știu că unele dintre aceste măsuri au generat dezbateri și comentarii, însă rolul unui primar este să elimine pericolele nevăzute înainte ca ele să producă tragedii, nu să intervină după ce acestea s-au produs”, a punctat Lazany.

Cu toate acestea, edilul Bistriței a reamintit următoarele: ” Ani întregi de lipsă de intervenție au lăsat în urmă o vegetație arboricolă scăpată de sub control, cu arbori îmbătrâniți, bolnavi sau instabili. Nu este o decizie ușoară să elimini un copac, dar este una necesară atunci când viața și siguranța oamenilor sunt puse în pericol. În același timp, nu doar am eliminat arborii periculoși, ci am și plantat. Mii de copaci au fost plantați în oraș, cu atenție atât la aspectul estetic, cât și la alegerea speciilor potrivite. Nu orice arbore este unul urban și nu orice specie se pretează să fie plantată într-un oraș, în apropierea clădirilor, trotuarelor, locurilor de joacă sau rețelelor de utilități. Un oraș verde se construiește cu responsabilitate, nu la întâmplare”.

În acest cotext, primarul Lazany a transmis că : ”Voi continua să iau măsurile care se impun, chiar dacă uneori ele sunt nepopulare. Siguranța bistrițenilor va rămâne întotdeauna pe primul loc. Vă rog ca, dacă observați arbori înclinați, uscați, afectați sau despre care considerați că pot reprezenta un pericol, să ne sesizați. Prevenția este cea mai bună soluție, iar implicarea comunității ne ajută să intervenim la timp”, a conchis edilul Bistriței.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing