UMANITAR. O familie cu șase copii are nevoie de ajutor!

O familie cu șase copii are nevoie de ajutor. Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a lansat un apel la solidaritate.

Centenarul Gloria Bistrița – Mândrie și Solidaritate
 
Ionuț Simionca: Sărbătorirea a 100 de ani de existență a echipei noastre de suflet, Gloria Bistrița, spune multe lucruri despre noi, bistrițenii: că suntem mândri, că știm să facem performanță, că suntem puternici când suntem uniți, că am fost alături de echipă și la bine, dar și la greu.

Centenarul Gloriei Bistrița este mai mult decât o manifestare sportivă, este o manifestare a trăiniciei valorilor comunității în care trăim.
În acest spirit, vă invit să ne bucurăm de fotbal și, în același timp, să fim solidari cu cei aflați la nevoie.

Mai exact, vă invit să ajutăm familia Cozac, cu 6 copii (cel mai mare de 13 ani) și al 7-lea așteptat să se nască la toamnă, să se mute într-o casă care să le permită o viață decentă.

Ambii părinți lucrează, iar copiii mai mari merg la școală, dar...

 Ei locuiesc într-o casă de aprox. 28 mp formată din două încăperi, fără apă și curent electric, construită pe un petec de pământ ce aparține statului în localitatea Strâmba, comuna Josenii Bârgăului.

 Din nefericire, în ciuda eforturilor de a cârpi casa cât mai bine, locuința este bântuită de șobolani. Astfel că părinții sunt nevoiți doarmă în reprize ca să-și păzească copiii de mușcăturile acestor vizitatori nedoriți.

Fundația Peniel a identificat o proprietate pentru această familie - cu un teren de 9 arii, astfel că ei vor putea să îngrijească o grădină și animale care să le producă mâncarea necesară. Costul terenului și al clădirii de pe el este de 15.000 euro.

Mă alătur Fundației Peniel pentru a oferi un viitor mai bun familiei Cozac și mă înscriu între voluntarii care vor construi noua casă a familiei.

🤲 Dacă vreți să ajutați familia Cozac, puteți să faceți acest lucru în mai multe moduri:

1️⃣ Să fiți prezenți pe Stadionul „Jean Pădureanu” vineri, în 1 iulie 2022, între orele 17.00-18.30, la meciul caritabil de fotbal care se va desfășura între Echipa Poliției (care a câștigat campionatul județean de fotbal desfășurat între instituții) și Echipa Mediului de Afaceri din județul Bistrița-Năsăud.

2️⃣ Să cumpărați tricouri semnate și purtate de legendele fotbalului românesc și ale Clubului de Fotbal Gloria Bistrița, la relansarea echipei de fotbal de anul trecut, printre care se numără Dorinel Munteanu, Sânmărtean Lucian, Viorel Molodvan, Costin Sergiu, Florin Prunea, Costel Câmpean. Tricourile vor fi scoase la licitație, în perioada următoare, pe Facebook.

3️⃣ Să donați bani direct Fundației Peniel (CF 11837776), cu mențiunea „Pt. Familia Cozac" – în unul dintre conturile fundației deschise la BRD:
🇹🇩 Lei - RO40BRDE445SV75185024450
🇪🇺 EUR - RO94BRDE445SV75185884450
🇺🇸 USD - RO42BRDE445SV74035534450.
 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Nicula-Beclean

05.09.2026

@Alexandra Fildan Uită-te înainte pe youtube la canalul boarfei ăsteia să vezi ce scoate pe gură proxeneta asta, apoi vorbește idioato

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Alexandra Fildan

05.09.2026

Pai daca e proxeneta, de ce o mai tine mama ei? Va contraziceți singur...din invidie si răutate! Unii bărbați nu pot face niciodată ce face o femeie si asta va frustrează. In loc sa apreciați aruncați cu noroi considerând ca daca murdăriți femeia nu se mai vede mizeri...

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Nicula - Beclean

04.09.2026

Coarda asta are tupeu maxim la Rebrișoara, în rest e zero barat, o proxenetă boarfă cu 4 clase pe care o ține mă-sa care e ca ea , feriți-vă de astea ca de broaște râioase

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Belinda

04.09.2026

Asta face PSD, pomeni mereu din banii altora, ne-am săturat de voi hienelor ce ați furat, siluit, stors, distrus România !!!! Haită de hoți, dau rechizite, de doi lei și își fac vile din banii aia, bandiți PSD

Peste 400 de pachete cu rechizite, pregătite pentru elevii și preșcolarii din Căianu Mic

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing