Trei parcări etajate se construiesc în Bistrița. Când vor începe lucrările (FOTO)

Împreună cu specialiști din Primărie, cu proiectantul și constructorul, primarul Ioan Turc a vizitat primele trei locații din municipiu în care urmează să fie construite parcări etajate.

Este vorba de amplasamentele de pe străzile Ion Minulescu, Năsăudului și Aleea Pandurilor (zona Vasile Lupu).

"Noua parcare etajată ce va fi edificată pe strada Năsăudului e în faza finală a întocmirii documentației, dar pe strada Ion Minulescu și pe Aleea Pandurilor, în câteva zile, în funcție și de evoluția vremii, se va da ordinul de începere a lucrărilor.

Reamintim că în alte cinci perimetre - Crinilor, Bistricioarei, Carpați, Independenței-Nord și Aleea Clopoțeilor - vor fi de asemenea amenajate parcări etajate, suplinind astfel deficitul de locuri de parcare rezultat în urma implementării marilor proiecte de mobilitate, care au fost gândite de vechea administrație fără a fi prevăzută vreo soluție alternativă pentru locurile de parcare ce urmau să fie desființate.

Vom continua să identificăm variante pentru amenajarea de parcări la sol sau etajate, mai ales în proximitatea zonelor cu trafic auto intens", a transmis Ioan Turc.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bogdănel Ciolacu

20.09.2026

Afară cu mafia PSD după 36 de ani de hoții și șmenuri, toți au vile și aroganțe, deloc din muncă ci din hoții de zeci de ani, la gunoiul istoriei cu voi hienelor !!!! Ați prăduit și distrus totul bandiților ! Ciuma roșie, la gunoi !

Gabriel Lazany, la recepția spitalului: "Bistrița va fi orașul în care merită să trăiești"

Leon

19.09.2026

Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...

Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului

Invanca - Beclean

19.09.2026

Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Barbie K

18.09.2026

Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing