Trei bărbați au ajuns la închisoare. Unul pentru conducere fără permis și doi pentru un scandal

Trei bărbați condamnați la închisoare, duși în penitenciar de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Ieri, 29 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, toate emise de către Judecătoria Bistrița. Unul dintre mandate a fost emis împotriva unui tânăr de 21 de ani, din Galații Bistriței, […]

Trei bărbați condamnați la închisoare, duși în penitenciar de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Ieri, 29 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, toate emise de către Judecătoria Bistrița.

Unul dintre mandate a fost emis împotriva unui tânăr de 21 de ani, din Galații Bistriței, condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Celelalte două, au fost dispuse împotriva a doi bărbați de 34, respectiv 51 de ani, ambii din Viile Tecii, condamnați la câte 200 de zile de închisoare, fiecare, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea odinii și liniștii publice.

Cei trei au fost duși în penitenciar pentru executarea pedepselor.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing