Trei adolescente s-au luat la bătaie, iar două au ajuns la spital

Trei eleve ale liceului din comuna Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost implicate, luni dimineaţă, într-un conflict verbal şi fizic, în urma căruia două dintre ele au fost transportate la spital, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Paul Rodilă. Conflictul a avut loc în incinta unităţii de învăţământ. […]

Trei eleve ale liceului din comuna Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost implicate, luni dimineaţă, într-un conflict verbal şi fizic, în urma căruia două dintre ele au fost transportate la spital, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Paul Rodilă.

Conflictul a avut loc în incinta unităţii de învăţământ.

Din primele informaţii, o fată de 18 ani din Teaca, elevă la liceul din localitate, în urma unui conflict verbal, ar fi agresat fizic alte două eleve de 18, respectiv 17 ani.

Cele două fete agresate, care sunt surori, au fost preluate de un echipaj al Ambulanţei şi transportate la UPU-SMURD Bistriţa pentru îngrijiri.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, a precizat că una dintre fetele lovite prezenta traumatism cranian şi era uşor confuză, iar sora sa avea un traumatism facial şi un traumatism de membru superior.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs agresiunea, urmând să fie audiate părţile implicate, dar şi martorii.

La rândul său, conducerea unităţii de învăţământ va ancheta cazul şi va stabili eventualele sancţiuni.

Sursa: Agerpres

Etichetele acestui articol sunt elevi,liceu,Teaca,violențe

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing