Transportatorii la control, poliția în trafic în tot județul

La data de 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au continuat acțiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor. A fost institurit un filtru la intersecția străzilor Lucian Blaga și Drumul Dumitrei Nou, pe Drumul Național 17 C, iar polițiștii din […]

La data de 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au continuat acțiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor.

A fost institurit un filtru la intersecția străzilor Lucian Blaga și Drumul Dumitrei Nou, pe Drumul Național 17 C, iar polițiștii din cadrul Biroului Poliție Transporturi Bistrița au acționat în punctele feroviare Bistrița și Năsăud.

Au fost controlate 7 mijloace de transport marfă, 3 persoane juridice și 4 persoane fizice, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1080 de lei, dintre care 1 pentru nerespectarea Legii 145/2014 în cuantum de 500 de lei, 1 pentru nerespectarea Legii 252/2003 cu avertisment și 2 pentru abateri rutiere.

La acțiuni au participat polițiștii Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică și Biroului de Poliție Transporturi Bistrița și vor fi continuate pe tot parcursul lunii septembrie 2021.

Etichetele acestui articol sunt control,filtre,transportatori

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iuliu

10.02.2026

„Unde-i lege, nu-i tocmeală”. Inainte de întocmirea proiectelor de buget pe anul 2026 ale unităţilor administrativ-teritoriale (UAT), este necesară o revizuire a respectării criteriului privind numărul locuitorilor din fiecare UAT şi intrarea în legalitate. In acest...

Patru primari din Bistrița-Năsăud au participat la întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan

Radu

09.02.2026

„Nu iese fum fără foc” spune un proverb românesc , ceea ce înseamnă că orice suspiciune sau bănuială ascunde un sâmbure de adevăr. Scandalul consta in faptul că niște asociați ai firmei INTEGRAL INŽENJERING A.D. LAKTAS nu îi recunosc pe ceilalți, cei care au ...

Patronul firmei Dimex, Ioan Scurtu, despre proiectul Centurii Clujului: "Noi avem act notarial, suntem acoperiți. Dacă nu se clarifică, îi chemăm în judecată"

Florin

08.02.2026

Un țăran care să da drept Jurnalist, și de fapt i un frustrat care caută să facă rău altora. Tu cum ești înfometat, cum și zici tu singur despre tine, nu ai cum să știi despre shaorma, că tu ești învățat cu mămăligă ! Cat despre comentariile tale, cred că la...

Am testat shaorma de la Mama Manu Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing