TRAGEDIE. Trei frați din Beclean au rămas fără ambii părinți
Doi elevi de gimnaziu de la o școală din orașul Beclean trec printr-o situație tragică. Aceștia tocmai și-au pierdut mama și au rămas acum orfani de ambii părinți. Cei doi sunt elevi la Școala Gimnazială „Grigore Silași“. Conducerea școlii a transmis un mesaj prin care cere sprijin pentru Viorel și Codruța, cei doi copii care trec prin clipe greu de imaginat.
„Cu profundă durere vă aducem la cunoștință că mama a doi elevi din școala noastră a trecut la cele veșnice. Din nefericire, acești copii au rămas acum fără ambii părinți.
În aceste momente de mare încercare, facem apel la solidaritatea și bunătatea întregii comunități școlare – elevi, cadre didactice și părinți – pentru a sprijini această familie greu încercată, fie printr-un ajutor material, fie prin gesturi de susținere și încurajare.
Cei care doresc să ajute sunt rugați să ia legătura cu doamna dirgintă prof. Cora Emilia și doamna dirgintă prof. Todorean Eniko sau să depună donații în urna amenajată în corpul central.
Împreună putem aduce puțină alinare, suport și speranță acestor suflete greu încercate“, a transmis conducerea școlii.
Conform primarului Nicolae Moldovan, este vorba de o situație dificilă cu care se confruntă o familie care nu a fost ocolită de necazuri. Cei doi copii sunt pe clasa a V-a, respectiv a VII-a și mai au un frate mai mare (20 de ani) care este la facultate.
Tatăl lor a murit și el acum câțiva ani. Mama lor, pe nume Tedora Bob, a muncit până de curând la o firmă, dar a renunțat la muncă din cauza unor probleme medicale. Ea a amânat, însă, mersul la medic, așa că s-a stins subit, când copiii aveau cea mai mare nevoie de ea. Minorii vor ajunge în grija bunicului și a unui unchi.
Primarul orașului a precizat că Primăria se va implica pentru a sprijini familia cu ceea ce este nevoie.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
COMENTARII