Tragedie pentru o familie din Bistrița-Năsăud. Fiica lor a murit la doar 20 de ani
O familie din Bistrița-Năsăud, stabilită în Italia, trece prin clipe greu de imaginat. Părinții sunt devastați după ce fiica lor care urma să împlinească în curând 20 de ani a murit, săptămâna trecută, într-un accident petrecut în provincia Torino.
O familie din Bistrița-Năsăud, stabilită în Italia, trece prin clipe greu de imaginat. Părinții sunt devastați după ce fiica lor care urma să împlinească în curând 20 de ani a murit, săptămâna trecută, într-un accident petrecut în provincia Torino.
Cristina ar fi împlinit 20 de ani în luna mai, dar viața ei s-a sfârșit mult prea devreme și prea dureros pentru cei care o iubeau. Ea a murit săptămâna trecută într-un accident rutier petrecut pe un drum din Carignano, în Torino. Ceea ce a început ca o ieșire veselă cu fetele, în oraș, s-a transformat într-o tragedie.
În noaptea de duminică spre luni, 14 martie, Cristina se afla într-un Peugeot 208 condus de o prietenă. Din câte se pare, șoferița consumase alcool înainte de a se urca la volan. Cristina se afla pe bancheta din spate, în autoturism iar pe scaunul din dreapta se afla altă fată. La un moment dat, mașina cu cele trei tinere, a ieșit de pe șosea, s-a izbit de un bolovan mare și s-a răsturnat. Cristina a ajuns în stare critică la spital, unde a murit după două zile agonie. Celelalte două tinere au scăpat cu răni ușoare.
Conform observatornew.ro, ea și cele două prietene cu care se afla în mașină se deplasau într-un Peugeot 208 pe drumul provincial 663 care duce spre zona Cuneo. Din motive încă neelucidate, autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a ciocnit cu stâlpii liniei telefonice. În urma impactului, mașina s-a făcut zob. Pompierii care au intervenit la fața locului le-au scos pe cele trei fete dintre fiare, acordându-le primul ajutor. Cristina a fost cel mai grav rănită. Potrivit portalului Leggo, tânăra de 19 ani se afla pe bancheta din spate în momentul producerii accidentului. Ea a fost transportată de urgență la spitalul Cto din Torino, unde a fost internată cu prognostic rezervat. Din păcate, din cauza rănilor grave, românca s-a stins două zile mai târziu.
Celelalte două fete au fost transportate la Santa Croce di Moncalieri, viața lor nefiind pusă în pericol. Acum, șoferița riscă să răspundă pentru acuzația de ucidere rutieră, ancheta poliției asupra incidentului fiind în plină desfășurare.
Cristina și familia ei, originară din Bistrița-Năsăud, erau stabiliți în Lombriasco, o localiatte din provincia Torino. Mama ei, Ioana Cioncă, este din Bistrița-Bârgăului, și pe pagina ei de socializare a primit numeroase mesaje de compasiune și condoleanțe pentru prierderea suferită.Tânăra a lăsat în urmă părinții îndurerați, o soră și un frate, dar și alte rude care o plâng.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Nae
09.11.2026Crecă, crecă
la articolul HANDBAL. Gloria Bistrița obţine a 5-a victorie în Liga Campionilor, după o revenire spectaculoasă
Nae
09.11.2026A la Beclean, așa îi! 🙂
la articolul Cum arată cea mai mare sală polivalentă din țară, construită de MIS Grup. Proiectul se apropie de etapa finală (FOTO)
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
COMENTARII