Tensiuni mari în PNL Bistrița-Năsăud! Mai mulți liberali și-ar fi demisiile din BPJ
Tensiuni mari în PNL Bistrița-Năsăud: 20 de liberali și-ar fi dat demisiile din unele funcții politice. Președintele Ioan Turc neagă tot acest scandal. DANIEL BUDA reacționează!
Tensiuni mari în PNL Bistrița-Năsăud: 20 de liberali și-ar fi dat demisiile din funcțiile deținute în Biroul Politic Județean. Unii au revenit. Președintele Ioan Turc neagă tot acest scandal iar liderii din teritoriu sunt cu telefoanele închise. Ce spune Daniel Buda: ” Mâine seară avem o ședință. Vedem ce e de făcut!”
Tensiuni uriașe în PNL Bistrița-Năsăud. Luni, 26 august, era ziua în care, trebuia ”finalizată” lista cu doritorii pentru un loc în Camera Deputaților și Senat. Evident, dată fiind animozitățiile strânse în ultimii doi ani, cauzate și de lipsa comunicării din interiorul partidului, tensiunile tot mai mari dintre o parte din Biroul Politic Județean și președintele Ioan Turc, faptul că, în ultimele Cosilii Județene de Coordonare, nu s-au luat niciun fel de decizii cu privire la stabilizarea situației din filială, astăzi, 20 de liberali cu diferite funcții, nu toți membri de drept ai Biroului Politic Județean, și-au dat demisiile. Așa cum era de așteptat, unii au revenit asupra lor, evident, demisia fiind un act unilateral.
Ce spune DANIEL BUDA?
Din informațiile mele, e vorba de 20 de liberali. Unii au revenit asupra demisiei, alții nu. Pentru că, până la urmă, există un coordonator al PNL BN, aici e vorba de președintele PNL Cluj, Daniel Buda, l-am sunat și l-am chestionat asupra situației.
DANIEL BUDA: ”Cunosc și am avut contacte astăzi cu partidul. Știu foarte bine situația. E una complicate și complexă. Am convocat mâine seară, la ora 18.00, o nouă întâlnire să vedem ce avem de făcut. Problema asta trebuie lămurită”.
Asumare fără comunicare- Povești și demisii
Demisii au existat cu siguranță, conform surselor noastre. Altfel, războiul e unul crunt din ceea ce vedem și știm, iar reacția președintelui Ioan Turc ne confirmă toate acestea. Iată ce spune Ioan Turc într-o replica:
IOAN TURC, primarul municipiului Bistrița, președintele PNL Bistrița-Năsăud:
PNL Bistrița-Năsăud are astăzi, 26 august 2024, același președinte, în persoana subsemnatului, iar conducerea filialei județene este aceeași, cunoscută de colegi și de opinia publică.
Cei care v-au informat că astăzi, la București, au ajuns demisiile a mai mult de jumătate din membrii Biroului Politic Județean al PNL Bistrița-Năsăud v-au indus într-o regretabilă eroare întrucât unii dintre colegi au revenit asupra deciziei de a demisiona, iar alții nu aveau calitatea de membru al BPJ. Prin urmare nu a fost dizolvată ”de drept” nicio conducere.
Încercarea unor colegi de a se plasa în vârful listelor de candidați pentru Camera Deputaților și Senat fără a respecta procedurile partidului și fără a obține votul de încredere al colegilor va fi sortită eșecului întrucât organizația județeană nu va face rabat de la aceste reguli”
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII