Telciu: Fără permis și sub influența alcoolului, implicat într-un accident rutier

În urma impactului, ambele vehicule implicate au fost avariate

În seara de 29 mai a.c., un bărbat a sesizat faptul că în apropierea unei pensiuni din Telciu, a avut loc un accident de circulație.  La fata locului, respectiv la intrarea pe un drum comunal, un bărbat de 32 de ani, din Telciu, care conducea ATV, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în apropierea pensiunii. În urma impactului, ambele vehicule implicate au fost avariate.

 

        În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 32 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost  0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

 

Polițiștii Secției 6 Politie Rurala Năsăud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Etichetele acestui articol sunt Telciu pensiune accident

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing