Teiul – arbore sacru (FOTO)

Acest arbore este o podoabă preferată a grădinilor publice, a ogrăzilor și curților oamenilor, a străzilor și ulițelor din sate și orașe. Statura sa mândră, coroana bogată, frunzele mari și late în formă de inimă, dar mai ales parfumul florilor sale, care înmiresmează aerul serilor de vară din ajunul solstițiului, l-au făcut iubit și venerat de toate popoarele din zona cu clima temperată. Pădurile și plantațiile de tei în floare atrag roiuri de albine harnice, care prepară din nectarul său dulce și parfumat mierea curată ca razele soarelui, atât de mult apreciată pentru calitățile aromatice, gustative și terapeutice. Din cele mai vechi timpuri, lemnul de tei a fost materialul preferat din care meșterii populari au confecționat linguri, vase și alte obiecte de uz casnic având și funcții ceremonial-cultice.
Aureola poetică pe care o poartă teiul, de cele mai multe ori, este o continuare a unui vechi cult precreștin al arborilor sacri. În regiunea Bosniei și Herțegovinei, teiul este socotit un copac sfânt, și în vechime se considera un păcat de moarte dacă cineva se încumeta să-l taie.

Creația eminesciană, care a aspirat marile simboluri arhetipale de obârșie populară ne dezvăluie mai multe ipostaze mitico-poetice ale ,,teiului sfânt”. El este asociat principiului feminin, fiind întruchipare sau lăcaș al zânelor din basmele copilăriei: ,,Alături teiul vechi mi se deschise./ Din el ieși o tânără crăiasă,/ Pluteau în lacrimi ochii-i plini de soare…” (M. Eminescu, Fiind băiat…) Altă dată, teiul este întruchiparea naturii mamă care își revarsă darurile asupra perechii de îndrăgostiți: Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri,/ Flori de tei deasupra noastră / Or să cadă rânduri-rânduri” (,,Dorința”).

Ipostaza poetică cea mai cunoscută a teiului eminescian este cea a arborelui care veghează deasupra mormântului poetului, întruchipând viața în care orice sfârșit e un nou început: ,,Deasupra-mi teiul sfânt/ Să-și scuture creanga”.
Apartenența teiului la categoria arborilor sacri și ocrotitori e marcată de utilizările sale rituale, de prezența sa în toate momentele vieții omului și în medicina populară: ,,Covățica în care se scaldă copilul să fie de lemn de brad sau din tei. Dacă se scaldă în covată de arin, copilul va petrece tot timpul între străini” (A. Gorovei, Credinți și superstiții, 62).
Ca arbore consacrat, el este prezent în riturile întemeierii localităților, de unde abundența toponimelor cu rădăcina ,,tei” (,,Teiuș”, ,,Teiș”, ,,Teișani”, ,,Teiu”, etc.).

Sursă text: Ivan Evseev, ,,Dicționar de magie, demologie și mitologie”, pag.458- 460, G. Dem. Teodorescu, ,,Poezii Populare”, pag. 404.

Photo credit: Arhiva Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.